Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Crucea Roșie Buzău îi învață pe dascălii din Săpoca să acorde primul ajutor
În baza unui protocol încheiat cu Ministerul Educației, Crucea Roșie oferă astfel de cursuri unităților de învățământ, iar dascălii primesc, la final, diplome de absolvire și credite MEN. Anual, peste 70.000 de români își pierd viața pentru că nu primesc, la timp, prim-ajutor, ori pentru că nu sunt ajutați corespunzător. Cunoașterea noțiunilor de […]