Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Două eleve din Buzău, exemple pozitive în cadrul campaniei „Ziua fetelor care nu se lasă”
Campania este dedicată adolescentelor expuse riscului abandonului școlar și celui de a deveni mame înainte de vârsta majoratului. 8 Martie, data la care lumea întreagă celebrează Ziua Femeii, a fost declarată de Organizația Teach for Romania și „Ziua fetelor care nu se lasă”. Organizația, care derulează proiecte și în comunitățile defavorizate din județul Buzău, […]
Elevii școlii din Calvini, mai aproape de natură, în cadrul unui proiect susținut de Teach for Romania
Proiectul este inițiat de un profesor de geografie, care îmbină orele de predare la clasă cu activități de ecologizare și marcare a unor trasee turistice din zonă. Orele de geografie vor fi mai atractive pentru elevii Școlii Gimnaziale Dumitru I. Ionescu din comuna buzoiană Calvini, care vor putea studia folosind materiale didactice noi, iar […]