Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Spectacol caritabil pentru Robert Fijer, un tânăr buzoian care se luptă să învingă cancerul
Clubul Vibe Dance Studio Buzău organizează un spectacol caritabil pe scena Sălii Mari a Consiliului Județean, iar banii strânși din vânzarea biletelor și din donații vor ajunge ajuta familia Fijer să susțină costurile tratamentului lui Robert, care de aproape o lună se află într-un spital din Turcia. Valul de solidaritate care s-a creat în […]
Performanța, premiată de Consiliul Județean Buzău
Dansatorii sportivi ai Clubului „Vibe Dance” Buzău și tenismanii CSS Colegiul Național Al. Vlahuță Râmnicu Sărat care au obținut anul acesta trofee și medalii la concursuri naționale și internaționale, împreună cu antrenorii lor, au fost felicitați, aplaudați și premiați în ședința CJ Buzău. Moș Nicolae a venit anul acesta mai devreme pentru 9 campioni […]