TERAPEUTUL TAU: Alienarea parentala
Taisia Trica – psihoterapeut
In familie se pot intampla multe forme grave de abuz fizic, verbal, chiar sexual. Actiunile celor din jurul copilului il pot marca pe acesta pentru totdeauna sau ii pot construi un scenariu defectuos de viata. Exista, in schimb, si forme mai subtile de abuz, care tulbura echilibrul emotional al copilului.
Sindromul alienarii parintesti (sau Sindromul alienarii paretale) este definitia propusa de profesorul american de psihiatrie Richard A. Gardner (1931 – 2003) cu privire la activitatea de denigrare sistematica a unui parinte de catre celalalt parinte, cu intentia alienarii (instrainarii) copilului de celalalt parinte. Castigarea custodiei sau pastrarea custodiei copilului de catre parintele alienator, fara implicarea parintelui alienat si prin excluderea acestuia, este scopul acestei manifestari.
Actiunile denigratoare nu vizeaza numai parintele celalalt, dar si rudele sau apropiatii acestuia. Prin tot felul de actiuni, cum ar fi ganduri, gesturi si maniere verbale sau non-verbale un copil este abuzat emotional, indoctrinat (i se „spala creierul”), pentru a-l determina sa creada ca celalalt parinte este un pericol sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia.
Din dorinta de a mentine un control permanent, vizitele copilului sunt restrictionate sau, cel putin, sunt monitorizate foarte atent activitatile pe care copilul le desfasoara cu celalalt parinte. Cu cat copilul este mai mic, cu atat mai mult efectele negative se vor manifesta pe termen lung.
Copiii nu se pot apara. Acest fenomen apare indiferent de sexul alienatorului (daca este mama sau tata), de varsta (bunicii copilului pot fi alienatori foarte inversunati) sau nivelul de educatie al alienatorului.
Parintele obsedat de alienare are de obicei o cauza: alierea copilului de partea sa, astfel incat sa lupte impreuna intr-o campanie de distrugere a relatiei cu celalalt parinte. Este vorba despre un proces care cere timp, iar copiii, mai ales cei aflati la varste mici, sunt complet neajutorati pentru a vedea ce li se intampla si pentru a se apara. Acest proces incepe de multe ori inca dinaintea finalizarii divortului.
Sindromul alienarii parentale este considerat o forma de abuz emotional, deoarece rezultatul sau este privarea copilului de o relatie afectuoasa cu unul dintre parinti. Un astfel de parinte conditioneaza copilul, ii ofera ingrijire in functie de comportamentul pe care il pretinde sau retrage afectiunea datorata copilului atunci cand acesta nu participa la campania de denigrare.
Copilul, de multe ori devine confuz, tensionat, frustrat. Prea devreme responsabilizat, copilul isi dezvolta scheme de gandire disfunctionale. El poate manifesta anxietate in raport cu perceptia ca un parinte este periculos si dependenta in raport cu parintele alienator.
Incredintarea custodiei unui copil nu este un lucru simplu. Specialistii considera ca o decizie trebuie sa tina cont si de existenta acestui sindrom. Unii parinti nici macar nu realizeaza raul pe care il fac.
Este evident ca diagnosticarea acestui sindrom nu este usoara si presupune si mult timp, dar oare a defini viitorul copilului este un lucru simplu?
Demn de luat in seama! Atentie parinti, bunici!