TERAPEUTUL TAU: Conditional vs. imperativ (I) – Lumea din inima

5 octombrie 2013 | 0 comentarii |

Cuvintele au puteri magice. Ne intra prin urechi si ochi si ajung in suflet, avand posibilitatea nu doar sa denumeasca o realitate, ci si sa o creeze.

 

lumea din inimaIn intalnirile noastre viitoare voi incerca sa va introduc in lumea conditionarilor pe care ni le impunem si va demonstrez importanta flexibilizarii discursului nostru interior. Astazi, incep demersul meu, plecand de la o scurta parabola:

La poarta unui oras, asezat pe un scaunel de lemn, statea un batranel. Cum ramasese singur, statea acolo si mai povestea cu cei care intrau si ieseau din oras.

Intr-o zi, de batranelul nostru se apropie un tanar calator, care il intreaba:

– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestui oras?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

– Cum erau locuitorii orasului de unde vii?

– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

– Asa sunt si locuitorii acestui oras, raspunse batranul.

optimist-si-pesimistPutin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestui oras?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

– Cum erau locuitorii orasului de unde vii?

– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

– Asa sunt si locuitorii acestui oras, raspunse batranul.

Un negustor, care isi aducea pe acolo caii la adapat, auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

 

creier -  inimaOmul este o fiinta miraculoasa, unica. Este o fiinta care se construieste si se „lasa” construita inca de la inceputul existentei sale. Suntem un intreg, o unitate intre Minte, Suflet si Trup. Cand ceva nu functioneaza optim, intreaga noastra fiinta se resimte.

Suntem o realitate printre realitatile lumii. Unul dintre principiile constructivismului ne spune ca „o singura realitate absoluta si atotcuprinzatoare nu exista”. Prin urmare, imi creez realitatea si ma las creat de realitatile altora. Important este sa nu ma relativizez prea mult, sa nu ma pierd pe mine pe drumul propriei creatii.

Un rationament simplu spune ca problemele noastre sunt expresia realitatii in care traim. Am fi tentati sa credem ca solutia salvatoare consta in schimbarea acestei realitati. Dar… ce este aceasta „realitate” care ar trebui schimbata? Este o intrebare care isi gaseste loc in mintea oricarui psihoterapeut.

Un raspuns posibil il regasim in filozofia lui Kant, care deosebea „lucrul in sine” (realitatea obiectiva) de „lucrul pentru sine”(realitatea psihologica, construita). Felul nostru de a fi, comportamentul nostru este determinat de realitatea psihologica. Starile noastre sunt declansate de ganduri, atitudini – insumate sub denumirea de convingeri: unele rationale adaptative, sanatoase si unele irationale, dezadaptative, nesanatoase.

 

catre ceilaltiOmul este o fiinta care se dezvolta prin intinderea „tentaculelor” catre ceilalti. Omul are dorinte. Uneori vine realitatea si i le taie, frangand si tentaculul. Neimplinirea dorintelor creeaza distres.

Pentru asiatici, budismul vine si spune ca prin renuntarea la dorinte se elimina suferinta si, de aici, atingerea nirvanei.

Pentru noi, ca europeni, este important modul cum ne formulam dorintele. Stilul preferential este cel care conduce la convingeri rationale (vreau sa zbor, fac tot ce pot dar …), in timp ce stilul absolutist conduce la convingeri irationale (trebuie sa se intample lucrul dorit).

         Pentru a descrie realitatea psihologica utilizam nume, cuvinte. Apare riscul de a confunda cuvintele cu lucrurile pe care le denumesc, „imaginea pe care o avem despre ceva anume – cu acel ceva „real”. Exista numerosi autori care au atras atentia asupra acestui fenomen. Un psihoterapeut si clientul vor conlucra pentru punerea in practica a dictonului „numele nu este lucrul, harta nu este teritoriul”.

 

CUVINTECuvintele au puteri magice. Ne intra prin urechi si ochi si ajung in suflet, avand posibilitatea nu doar sa denumeasca o realitate, ci si sa o creeze. Mai exact „o afirmatie odata facuta tinde sa-si confirme propriul adevar”.

Pe de alta parte, suntem tentati sa gandim, sa simtim si sa ne comportam conform etichetelor lingvistice, reusind astfel sa autoimplinim predictiile. Cuvintele vehiculeaza un continut categorial care nu poate surprinde aspecte intime, singulare, concrete ale universului interior.

 

*Intrebarea saptamanii: Ne putem lasa redusi la o carcasa lingvistica?

 

 

*Taisia Trica este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management


Adaugati un comentariu


 

*