TERAPEUTUL TAU: Copii in criza
Ca sa creasca si sa se poata dezvolta frumos, un copil are nevoie de contactele umane, iar rolul mamei este covarsitor.
Societatea ne ofera multe provocari, iar una dintre ele este aceea a migratiei fortei de munca din Romania catre alte tari. Fenomenul este amplu, iar in Romania se inregistreaza o particularitate a acestuia, si anume, mai multe femei (mame) sunt plecate decat barbati, comparativ cu situatia din alte tari vecine.
In domeniul asistentei psihopedagogice, noi vorbim de un fenomen de „semiabandon”. Daca un animal este separat de cei din specia lui, ajunge la un comportament specific speciei din care face parte; omul este insa incapabil de o astfel de reusita. Ca sa crestem si ca sa ne dezvoltam, avem nevoie de contactele umane, iar rolul mamei este covarsitor.
Din practica mea in acest domeniu, va pot spune ca am cunoscut situatii in care mai multi copii au ramas in grija unui singur om din sat/catun. Bunicile, matusile, vecinii devin parinti surogat.
Scoala, oricat si-ar dori sa creeze conditiile unei dezvoltari normale, este depasita. In ciuda grijii pe care scoala si cabinetele de asistenta psihopedagogica o arata fata de astfel de cazuri, acesti copii inregistreaza dificultati psihologice, traind o stare de criza. Indiferent de varsta lor, copiii sufera si de cele mai multe ori sunt incapabili sa depaseasca aceste momente de criza.
Din momentul nasterii, copilul observa (aproape in toate cazurile) ca exista doua persoane in jurul lui, cu roluri diferite, fiecare. Impreuna, parintii indeplinesc toate functiile familiale. Functia instrumentala este legata mai mult de tata, iar cea afectiva de mama. In aceste conditii, apare identificarea baiatului cu tatal, iar a fetei cu mama, necesara constituirii identitatii de sine a copilului. Aceasta identitate este afectata atunci cand nu exista ambele figuri parentale in preajma copilului.
In plan psihologic apar manifestari specifice anxietatii de separare, crizei de identitate. Acesti copii sunt lipsiti de motivatie, devin introvertiti, anxiosi, tematori, hipersensibili sau, dimpotriva, dezvolta comportamente agresive, raspund cu violenta la multe dintre situatiile existentiale.
In plan social, sunt alterate relatiile din familie (cu ceilalti frati, cu parintele ramas, cu alte rude), relatiile cu colegii de scoala. Se intampla ca uneori, copiii sa devina aparatorii parintilor lor la acuzele societatii. Rolurile sociale pe care copilul le preia il maturizeaza timpuriu, iar etapele dezvoltarii proprii sunt ignorate. Pe termen lung vom avea un „copil obosit” inainte de vreme.
Astfel, fiecare despartire pe parcursul vietii lor va fi traumatica si accentuata.
Eforturile vor fi indreptate spre evitarea despartirii, chiar daca uneori aceasta este necesara. Vor aparea astfel multe compromisuri si tulburari afective. Intervine si lipsa atasamentului, care nu poate fi compensata in nici un alt fel.
Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensata prin cheltuieli nejustificate si prin imaginea afisata, insa banii nu pot compensa lipsa parintilor si rolul lor in dezvoltarea copilului si in viata de zi cu zi.
Absenta parintilor sau doar a unuia dintre ei poate conduce si la probleme scolare. Copilul nu se mai concentreaza, performantele copilului scad, se inchide in el sau devine nelinistit, apar dese acte de indisciplina si de nesupunere, nu are nimeni puterea sa-l controleze. Unii dintre ei prezinta risc de abandon scolar si sunt mult mai vulnerabili decat colegii lor. Altii aleg sa se automarginalizeze, traindu-si in singuratate propria drama. Acesti copii sufera de disciplina, de lipsa de limitare.
Chiar si in plan medical se pot inregistra alterari ale starii de sanatate, pe care nimeni nu poate sa le sesizeze si sa le indrepte la timp, indeosebi alterari ce tin de alimentatie, regim de viata.
Parintii plecati sunt de mai multe feluri: unii care suna des, care vin acasa la cateva luni si-si viziteaza copiii sau cei care trimit doar bani.
In aceasta privinta, autoritatile trebuie sa impuna ca plecarea in strainatate sa aiba loc numai dupa ce s-a lasat copilul pe maini bune si s-a luat angajamentul de a se tine un contact permanent cu acesta, cu toate ca cele mai moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu tin loc de caldura umana si de un sfat dat de aproape, cu afectiune parintesca.
Din pacate, aceasta datorie este uitate de unii parinti,atunci cand ajung in strainatate, iar daca la inceput era in plan ramanerea pentru o perioada scurta, de multe ori aceasta se prelungeste pana cand se ajunge la instalarea unei rupturi puternice intre parinti si copii.
In concluzie, recomand sa se evite plecarea ambilor parinti in strainatate si, inainte de plecare, sa solicite cateva intalniri de consiliere psihologica, pentru a fi ajutati sa stabileasca atat relatia dintre parinti dupa plecare, cat mai ales relatia intre parintele plecat si copil/copii, pentru a se evita aparitia de probleme in familie si in special pentru copii. Altfel, se creeaza la copii sentimentul abandonului si este posibil ca odata ajunsi la maturitate sa-si abandoneze la randul lor copiii, ca un fel de protest si ca razbunare impotriva propriilor parinti.
