TERAPEUTUL TAU: Cum ne pot afecta secretele…

15 februarie 2016 | 2 comentarii |

Viata de zi cu zi ne pune deseori in situatii problematice, ne impune sa ne analizam sau sa ne schimbam ca simtire, atitudinal sau comportamental.

 

Taisia TRICA , psihoterapeut

Taisia TRICA , psihoterapeut

Inca din copilarie m-a framantat ideea de avea un secret al tau sau a detine un secret al altuia. Ce fac, cum ma raportez emotional, ce simt, cum actionez?

La prima vedere esti tentat sa spui ca este in regula sa ai lucruri pe care le tii numai pentru tine sau ca este necesar sa pastrezi numai pentru tine secretul altuia. Ecuatia aceasta este prea simpla, in realitate este mult mai complicat din punct de vedere psihologic.

 In primul rand sa ne gandim: Ce este un secret ? Secret inseamna un fapt ce trebuie tinut ascuns, lucru care nu trebuie divulgat, o taina. Deci, insusi cuvantul impune o anumita conduita. Psihologic, suntem in apropierea unui disconfort. Optimul relational presupune impartasirea a ceea ce mi se intampla, a ceea ce gandesc si simt.

 

serete2Sa ne concentram asupra unui secret propriu. Cum ma simt? O perioada s-ar putea sa-mi fie bine. Pastrarea unui secret poate fi un mecanism de aparare in prima instanta, dar cu timpul voi simti ca traiesc in spatele unui zid. Un secret va ajunge inevitabil sa ma suga de energie.

Nu pledez pentru afisarea secretelor in piata publica, dar fiecare dintre noi ar fi de dorit sa aiba un confident. O persoana nepotrivita poate sa ne faca rau, dar o alegere corecta ne va elibera.

Uneori sunt secrete grele, impovaratoare, care ne ingreuneaza evolutia si drumul prin viata. Conduita ni se poate modifica, creand astfel prejudicii si celor din jur. Este necesar sa gasim un moment potrivit pentru a aduce la suprafata acel ceva ascuns si bine pazit de mult timp.

 

baiat-secrete-jurnalIn ceea ce priveste secretele altora, acesta este un lucru delicat si care presupune multa grija in abordare. In primul rand, daca nu ne simtim in stare sa imbracam haina unui confident, ar fi bine sa-i spunem celuilalt. Este o chestiune de autocunoastere si demnitate. Pe de alta parte sunt psihanalisti care considera ca exista in marturisirea unui secret si o nevoie inconstienta ca anumite lucruri sa fie facute publice, este un fel de delegare a responsabilitatii si puterii. Haina de confident nu este usoara, deoarece vine la pachet cu o mare incarcatura emotionala.

In plan profesional, principiul confidentialitatii inseamna respectarea unor proceduri clare de supervizare si atat de necesare continuarii profesiei. In plan personal, daca incarcarea afectiva este foarte mare, avem nevoie de propriul nostru confident (persoana de referinta, terapeutul sau duhovnicul nostru) sau de actiuni ritualice eliberatoare (un jurnal, o cutie a secretelor…).

Nu este niciodata prea tarziu sa ne evaluam starea psihologica si din aceasta perspectiva!

 

*Taisia TRICA este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management

 



Comentarii (2)

  1. Dumitrescu Rodica spune:

    In ziua de azi, mai bine vorbesti singur, in fata oglinzii decat sa te mai confesezi cuiva, e periculos! Ti se distorsioneaza adevarul si se bucura in sinea lui! Pana sa vina Dumnezeu sa-i dea o palma tot tu ramai ranit sufleteste si te gandesti cu mirare cum s-au schimbat oamenii, vremurile, valorile!!

Adaugati un comentariu


 

*