TERAPEUTUL TAU: Dramaterapia
Utilizarea artei dramatice in psihoterapie, in dezvoltarea personala si educatie ajuta la explorarea povestilor personale, la autocunoastere si constientizarea propriei persoane, la stabilirea unei relatii sanatoase cu sine si cu ceilalti.
Psiholog Taisia TRICA
In Grecia Antica, teatrul reprezenta centrul modului de viata al comunitatii si era chiar o modalitate de gestionare a emotiilor si comportamentelor antisociale, fiind utilizat cu scopul de a vindeca, a educa, a ajuta la evolutia spirituala, la fel cum ritualurile au fost utilizate de-a lungul secolelor in diferite culturi (Grecia antica, Asia, Africa si chiar in Dacia noastra strabuna).
Dramaterapia sau terapia prin teatru se ocupa cu aplicarea tehnicilor si proceselor specifice teatrului in grupurile terapeutice. Inceputurile acestei scoli se regasesc in mediile spitalicesti (psihiatrice), penintenciare si scoli speciale, precum si in comunitate.
J. L. Moreno este unul dintre initiatorii psihoterapiei de grup si intemeietorul psihodramei. In conceptia lui despre om si viata, individul, grupurile si societatile sunt considerate entitati cu potential de schimbare. Punctul de pornire al conceptiei moreniene este ideea ca in fiecare om exista un potential creativ, care insa nu este utilizat de persoana, nu este activat. Psihodrama favorizeaza descoperirea si activarea acestui potential.
Cu toate ca, in mod esential, dramaterapia este o activitate de grup, ea poate fi aplicata si in cazul persoanelor individuale.
Folosirea teatrului de papusi in terapie este un mijloc de dezvoltare a exprimarii si a comunicarii cu copiii si adultii, in cazul in care exista dificultati in exprimarea verbala directa. Teatrul de papusi este integrat, de obicei, in practica dramaterapiei si nu este considerata o practica terapeutica de sine statatoare. Se bazeaza pe psihodrama, dar intr-o forma mai extinsa de interventii dramatice, incluzand jocul de rol, jocurile de grup, pantomima, teatrul de papusi si tehnicile de improvizatie.
Dramaterapia este utilizata pentru a ajuta clientul sa-si rezolve problemele, sa ajunga la catharsis, sa afle adevarul in legatura cu sine insusi, sa se inteleaga pe sine, sa exploreze tipare de interactiune disfunctionale si sa invete sa le modifice.
Dramaterapia include o multime de tehnici, de la punerea in scena a unei piese de teatru la tehnica scaunului gol, de la psihoterapia individuala, la sedinte de terapie de grup, cu participarea unui actor sau a unei trupe de actori. Se uitilizeaza intentionat teatrul, pentru ca persoanele sa atinga tot felul de obiecte terapeutice, astfel incat in timp se pot ameliora simptomele mentale si fizice de integrare. Este, de asemenea, o tehnica buna pentru dezvoltarea personala a fiecarui individ.
Dramaterapia ajuta totodata individul in rezolvarea unor probleme sociale si psihologice, a unor boli mintale sau in handicap. Omul poate descoperi prin creativitate componenta de comunicare verbala si nonverbala.
Obiectivele dramaterapiei: cresterea interactiunii sociale si a inteligentei emotionale si interpersonale, cresterea capacitatii de relaxare, capacitatea de-a controla emotiile, capacitatea de a fi spontan, cresterea capacitatii de concentrare, cresterea stimei de sine, capacitatea de recunoastere si acceptare a limitelor si posibilitatilor fiecaruia.
Domenii de aplicabilitate ale psihodramei: psihodrama terapeutica ofera posibilitati de interventie in domeniul clinic, ca si terapie preventiva, suportiva si in situatii de criza; psihodrama pedagogica asigura aplicabilitatea conceptiei si metodelor psihodramatice in domeniul educatiei (copii, tineri, adulti) si in domenii specifice asistentei sociale; psihodrama organizationala ofera organizatiilor metode pentru a descoperi si activa competentele individuale si profesionale, contribuind la un management mai eficient al resurselor umane; bibliodrama aplica conceptia si tehnicile psihodramatice in pedagogia teologica.
Dramaterapia se aplica pentru: pacientii cu autism, pacientii cu tulburari nevrotice si psihotice, pacientii cu dizabilitati de invatare, tinerii cu tulburari de comportament si alte fenomene patologice, persoane aflate in detentie, persoanele in varsta, in prevenirea bolii Alzheimer sau pentru gasirea unui sens in viata.
“Ce avem de facut este sa schimbam scopurile pacientilor.[…] Le putem indica erorile existente in actiunile lor si le putem explica tendinta lor de a se tensiona la maxim, ca si cand s-ar afla in fata unei prapastii adanci sau ar trai intr-un teritoriu inamic, in permanent pericol. Putem sa ii facem sa inteleaga mecanismul prin care frica ca ceilalti ar putea face lucrurile mai bine sta in calea realizarilor proprii si a impresiei bune pe care ei le-o pot lasa celorlalti. Daca astfel de oameni ar putea juca rolul gazdei unei petreceri, care face ca invitatii ei sa se simta bine, fiind prietenoasa si gandindu-se la interesul acestora, starea lor s-ar ameliora semnificativ.” ( Alfred Adler – Intelegerea vietii / 1928 )