TERAPEUTUL TAU: In lumea povestilor terapeutice…

Psiholog Taisia TRICA

„O papusa pentru strabunica” – de Jacqueline Hickey

Cand a murit bunicul, bunica, in varsta de 83 de ani, o persoana plina de viata pana atunci, a inceput treptat, sa se ofileasca. Nemaifiind capabila sa-si vada de gosporarie singura, s-a mutat la mama, unde primea vizitele celorlalti ai numeroasei si iubitoarei ei familii. Desi mai avea inca si zile bune, era din ce in ce mai greu sa-i trezesti interesul. Intr-o seara friguroasa de decembrie, eu si fetita mea Meagan, in varsta de opt ani pe vremea aceea, ne instalam, pregatindu-ne pentru o mai lunga sedere cu «GG», cum ii spuneam in familie, cand a observat ca Meagan tine in brate papusa ei preferata.

„Si eu am avut o papusa preferata cand eram mica”, i-a spus ea fetitei mele mirate. „Am primit-o de Craciun, cand eram cam de varsta ta. Locuiam la o ferma veche din Maine, cu mama, tata si cele patru surori ale mele. Primul dar pe care l-am desfacut la Craciunul acela a fost cea mai frumoasa papusa din lume. Avea o fata frumoasa, din portelan, pictata de mana, iar parul lung, castaniu era legat la spate cu o funda mare, roz. Ochii erau de un albastru intens. Imi amintesc ca avea corpul din sevro, iar mainile si picioarele se indoiau la incheieturi”.

Glasul i se inmuie si adopta un ton aproape reventios. „Papusa era imbracata intr-o eleganta rochita roz, cu garnitura de dantela. Dar ce mi-a ramas in minte in mod special a fost juponul. Era din batist fin, cu multe volane de dantela subtire. Un asemenea cadou era o adevarata minune pentru o fetita de la tara ca mine. Dar ce fericita am fost in acea dimineata ! ”

 Lui GG ii straluceau ochii si vocea ii tremura de emotie. „M-am jucat toata dimineata cu papusa. Apoi s-a produs irepalabilul. Mama ne-a chemat la masa, iar eu am asezat papusa cu infinit de multa grija, pe masa din hol. Dar, in timp ce ma alaturam celorlalti, am auzit o bufnitura puternica. Nici n-a trebuit sa intorc capul – am stiut ca era prea iubita mea papusa. Ii atarna putin juponul, indeajuns ca sora mea cea mica s-o traga in jos. Papusa mea zacea pe jos, cu fata sfaramata. O pierdusem”. Lacrimile retinute au inceput sa curga.

Potolita cat a tinut vizita, Meagan, nici nu s-a urcat bine in masina care ne ducea acasa, ca a exclamat: „Mami, am o idee! Hai sa-i cumparam lui GG o papusa de Craciun, una care sa semene leit cu papusa care s-a spart. Atunci nu o sa mai planga cand o sa se gandeasca la ea”.

Mi s-a umplut inima de mandrie, cand am auzit-o pe micuta mea. Dar, de unde sa gasim o papusa aidoma celei din amintirile lui GG? Unde exista vointa, se spune, exista si o posibilitate. Povestind cu prietenele mele, Liz m-a pus in legatura cu un papusar din zona, care facea capete, maini, piciore dintr-o ceramica asemanatoare portelanului. Am comandat la el capul papusii in stilul inceputului de secol XX, neuitand sa mentionez de ochii albastri. La o alta firma am facut corpul si cu Meagan am cutreierat magazinele dupa materiale.

Dupa multa truda, opera noastra era terminata. In ajunul Craciunului, amandoua i-am dat cadoul nostru vesel lui GG. N-o sa uit niciodata privirea lui GG cand a luat papusa in brate si a strans-o la piept. I-au curs din nou lacrimi, dar de data asta de fericire. Leganand papusa in brate, repeta intr-una : „e aidoma papusii mele, exact ca ea”. Poate reusisem sa obtinem o copie fidela, insa privindu-le mai cu atentie pe fiica mea si pe stabunica ei, am gasit o explicatie si mai plauzibila. Ce recunoscuse, de fapt, GG era dragostea care inspirase cadoul. Iar dragostea, indiferent de unde vine, are acelasi chip intotdeauna.

Va doresc un Craciun plin de iubire !

*Taisia Trica este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management