TERAPEUTUL TAU: Lipsa de sens

8 martie 2014 | 0 comentarii |

Un sentiment pozitiv al sensului in viata depinde de o anumita potrivire intre scopurile si valorile personale si rolurile, respectiv nevoile structurii sociale in mjlocul careia se gaseste individul.

 

Psiholog Taisia TRICA

Psiholog Taisia TRICA

Cred ca noi toti am avut, la un moment dat, de a face cu aceasta grija fundamentala, a lipsei de sens. Cu totii ne-am intrebat care este sensul vietii, care este sensul vietii mele, de ce traim, de ce suntem aici, daca tot murim ce rost au toate.

Unii ne confruntam cu lipsa de sens in intreaga existenta, altii avem doar momente cand abordam acest subiect. Indiferent cum ar fi, experimentam o criza a sensului, un blocaj existential.

C. Jung era de parere ca lipsa de sens inhiba implinirea vietii. Starea de boala si/sau de disconfort psihologic pe care le resimtim uneori provin dintr-un esec de proportii in cautarea unui sens in viata.

Ce inseamna acest lucru? Poate acel sentiment ca nu exista nimic pentru care merita sa traiesti, nimic pentru care sa lupti, incapacitatea de a gasi o directie, incapacitatea de a gasi ceva spre care sa aspiri.

 

sensul vietii 2Fiinta omeneasca are nevoie de sens, de valori, de idealuri. Avem nevoie de absolut, de tinte ferme la care sa aspiram. La urma urmei, cautarea sensului presupune cautarea coerentei. Oamenii au doua tipuri de intrebari, intrebari ce vizeaza planuri diferite. Prima ar fi „Care este sensul vietii?” si vizeaza sensul cosmic al existentei, viata in general. Cea de a doua este „Care este sensul vietii mele?” si vizeaza sensul pamantesc.

In ceea ce priveste sensul cosmic, traditia iudeo-crestina a propus o schema bazata pe principiul ca lumea si viata omului sunt parte dintr-un plan divin. Din aceasta perspectiva sarcina fiecarei persoane este sa ia act si sa duca la indeplinire vointa lui Dumnezeu.

In secolul trecut au existat psihoterapeuti, printre care si C.Jung, care erau de parere ca nimeni nu poate fi vindecat sau ajutat sa gaseasca un sens daca nu-si recapata perspectiva religioasa.

 

sensul vietiiIn privinta sensului pamantesc, lucrurile pot imbraca diverse forme, in functie de paradigmele stiintifice pe care le imbratisam. In viziunea lui Frankl exista trei categorii de sensuri ale vietii. Desi el subliniaza ca fiecare individ este caracterizat de un sens pe care nimeni altul nu-l poate indeplini, aceste sensuri unice pot fi grupate in urmatoarele categorii:

1) ceea ce individul realizeaza sau ofera lumii in calitate de creatie personala,

2) ceea ce individul ia din lume in materie de intalniri si experiente,

3) punctul de vedere propriu asupra suferintei.

Desigur, cele doua perspective pot sa se sustina reciproc sau, din contra, sa intre in conflict. De exemplu, cineva care poseda un sentiment al sensului cosmic va experimenta un sens propriu pamantesc menit sa-l indeplineasca pe cel cosmic.

Oamenii erau, inainte, mai putin agasati de aceasta problema, deoarece aveau repere mai clare si depuneau mai mult efort pentru viata de zi cu zi. Odata cu civilizatia, cu timpul liber castigat, au aparut si aceste intrebari care ne tulbura. Lipsa de sens este considerata de catre unii specialisti ca fiind un simptom al unei tulburari: dependenta, stima de sine scazuta sau criza de identitate.

 

sensul-vietiiCercetarile sugereaza ca un sentiment pozitiv al sensului in viata depinde de o anumita potrivire intre scopurile si valorile personale si rolurile, respectiv nevoile structurii sociale in mjlocul careia se gaseste individul. In urma cercetarilor empirice s-au evidentiat urmatoarele aspecte:

  • Lipsa unui sentiment al sensului este asociata cu psihopatologia: omul simte un disconfort cu atat mai mare cu cat sentimentul sensului este mai slab;
  • Un sentiment pozitiv al sensului in viata se asociaza cu convingeri religioase profunde;
  • Un sentiment pozitiv al sensului in viata se asociaza cu valori ce transced propria persoana;
  • Un sentiment pozitiv al sensului in viata se asociaza cu participarea la grupuri, devotamentul pentru o cauza si adeptarea unor scopuri clare in viata;
  • Sensul vietii este privit din punct de vedere al dezvoltarii si, prin urmare, tipurile de sens ale vietii se schimba pe parcursul existentei individului.

*Taisia Trica este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management

 


Adaugati un comentariu


 

*