TERAPEUTUL TAU: Mituri si prejudecati privind tulburarea bipolara
Tulburarile psihice nu sunt o alegere, ci o realitate la care este necesar sa ne raportam corect. Daca urmeaza un tratament adecvat, pacientul poate avea o viata normala si productiva.
Taisia TRICA – psihoterapeut
Uneori din jena, alteori din ignoranta suntem tentati sa ne refugiem in stereotipii si prejudecati care care ne pot costa scump, atat ca pacienti, cat si ca membri ai familiei unui bolnav. Fata de manifestarile in cazul altor boli psihice, persoana afectata de sindromul bipolar tinde sa isi concentreze toata furia si frustrarile asupra ei insasi, manifestand o mare dorinta de a-si depasi problemele, fara ajutor specializat. Are in general ambitia, uneori bolnava, de a fi utila, considerand ca recunoscandu-si problema, ar insemna automat sa aduca un „prejudiciu“ societatii. Din aceasta obsesie pentru propria persoana si al impactului pe care il are asupra mediului social, doreste cu ardoare sa se perfectioneze in raport cu cerintele din ce in ce mai greu de indeplinit ale societatii.
De aceea, asa cum am spus si in articolul precedent, terapia medicamentoasa este absolut necesara, iar psihoterapia continua este importanta pentru a ajuta pacientul sa inteleaga si sa accepte tulburarile personale si sociale din episoadele trecute si sa faca fata mai bine celor viitoare. Aproape toate formele de psihoterapie pot fi utilizate – cognitiva, comportamentala sau psihodinamica; individuala, de familie sau de grup.
Tulburarile psihice nu sunt o alegere. Sunt o realitate si este necesar sa ne raportam corect la ea. Va prezint, de aceea, o serie de mituri cu care ne-am invatat sa operam .
Mit 1: Tulburarea bipolara este rara! – Fals.
Conform studiilor clinice si datelor statistice, aproximativ 2,6% dintre locuitorii Statelor Unite cu varsta de peste 18 ani, sunt afectati. Procentul de afectare in randul copiilor este deocamdata necunoscut, in principal datorita faptului ca, in cazul lor, criteriile de diagnostic nu sunt inca foarte clar formulate. Specialistii au observat insa ca numarul cazurilor in randul copiilor este in continua crestere.
Prevalenta tulburarii bipolare de tip 1, cea care presupune in principal existenta de episoade maniacale, este in general estimata la 1%. Prin reanalizarea periodica a acestor procente s-a stabilit ca ele variaza in functie de complexitate simptomelor pe care le acuza pacientul.
Unele studii mentioneaza ca tulburarile bipolare (sau spectrul de simptome din tulburarile bipolare) se regasesc in tabloul clinic la 6% din populatia (este insa vorba doar de cateva episoade maniaco-depresive si nu de intreaga paleta de simptome ce caracterizeaza aceasta tulburare). Majoritatea tulburarilor depresive si bipolare sunt considerate ca fiind tulburari separate, fara legatura cu sindroamele anxioase sau cu cele psihotice
Mit 2: Tulburarea bipolara este doar un alt nume pentru schimbarile de dispozitie – Fals.
Modificarile de dispozitie ale populatiei generale sunt foarte diferite de cele care caracterizeaza tulburarea bipolara. Cele patologice sunt mult mai severe, dureaza o perioada mai lunga de timp si pot sa afecteze in mod semnificativ aspecte importante ale vietii pacientului (cum ar fi capacitatea de concentrare, de luare a deciziilor importante, de indeplinire a unor planuri, proiecte). Perioadele de afectare pot fi scurte, dar foarte intense, sau pot fi foarte prelungite (mai ales cele depresive). Tulburarile bipolare pot mima depresiile, de aceea diagnosticul este uneori destul de greu de stabilit cu exactitate. Unii pacienti trec de la o stare la alta la cateva luni sau la cateva saptamani, altii insa se confrunta cu accese maniaco-depresive in fiecare zi.
Mit 3: Episoadele maniaco-depresive se succed rapid si sunt foarte frecvente – Fals.
Personalitatea tip Jekyll-Hyde, omul care devine cat ai clipi din euforic, deprimat, nu e decat un mit, afirma expertii. Cel mai adesea pacientii sunt mai mult deprimati decat maniacali. Viteza cu care cele doua stari sunt alternate depinde foarte mult de personalitatea si tonusul psihic bazal al fiecarui pacient. Nu exista un tipar, nu toti pacientii se comporta la fel. In general, aceste variatii vin pe fondul unor stari afective anormale. Particularitatile depind de tipul special al tulburarii.
Mit 4: Cand sunt in perioada maniacala, pacientii sunt mereu foarte veseli si joviali. Partial-Adevarat, dar nu este o regula.
Unii pacienti intra fericiti in faza maniacala insa nu isi pastreaza aceasta stare pana la sfarsit. De cel mai multe ori starea caracteristica maniei este euforia, insa exista si cazuri de iritabilitate. Majoritatea pacientilor au dezvoltat in timp o oarecare teama fata de faza maniacala datorita faptului ca manifestarile sunt polimorfe si au intensitate diferita de la episod la episod. Cand intra in faza maniacala pacientii isi pierd controlul asupra actiunilor voluntare, asupra gandurilor si devin incapabili de a lua decizii responsabile.
Cele mai frecvente modificari prin care trec pacientii in perioada maniacala sunt:
– intocmirea unor planuri nerealiste, luarea deciziilor importante in graba, fara a analiza situatiile asa cum ar trebui.
– cumparaturi haotice, cheltuirea unor sume mari de bani pe lucruri inutile
– comportament cu risc (consum excesiv de alcool, condus periculos)
– aparitia unor false idei si iluzii de grandoare
– vorbire foarte rapida, fuga de idei
– apetit sexual crescut
– abuz de droguri, tranchilizante
– incapacitate de concentrare
– alterarea ritmului somn-veghe cu aparitia insomniilor
– optimism extrem.
Este foarte important ca faza maniacala sa fie tinuta sub control si tratata. In cazul in care pacientii nu primesc tratamentul corespunzator, aceasta faza poate progresa afectand grav viata socio-profesionala a individului (prin haosul total pe care il determina). Din acest motiv este esential ca pacientul sa isi recunoasca eventualele semne premonitorii ale instalarii acestei faze pentru a putea apela din timp la ajutorul specialistilor.
Mit 5: Exista un test de diagnosticare a tulburarii bipolare – Fals.
Diagnosticarea tulburarii bipolare este complexa. Implica realizarea unei anamneze complete, in care medicul are nevoie sa afle date importante din antecedentele personale de natura psihiatrica ale pacientului, dar si din antecedentele heredo-colaterale (deoarece sansele ca boala sa apara sunt mai crescute la pacientii cu astfel de cazuri in familie).
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea bipolara sunt stabilite in functie de tipul particular al afectiunii: daca prezinta componenta maniacala, hipomaniacala sau depresiva.
Exista specialisti care considera ca in momentul de fata criteriile de incadrare intr-un anumit tip sunt mult prea stricte si ca tulburarea trebuie privita ca avand un complex simptomatic mai bogat.
Mit 6: Tulburarea bipolara nu poate fi diagnosticata pana la 18 ani – Fals.
Este, intr-adevar, mai greu de diagnosticat boala la un copil, comparativ cu un adult, insa nu imposibil. Copiii sunt imaturi afectiv, pot fi motivati usor sa iasa din stari depresive, iar o parte din modificarile caracteristice tulburarii bipolare fac parte din comportamentul normal pentru anumite varste.
Exista insa si cazuri evidente, care au manifestari clasice si foarte sugestive pentru diagnostic. In foarte multe cazuri boala este prezenta, insa nu este diagnosticata corect decat tarziu. Varsta medie de debut este considerata a fi 25 de ani, insa multe cazuri au fost diagnosticate si la 40 de ani, dar si la 10 ani. Diagnosticarea acestei boli la varste tinere trebuie facuta cu precautie si din cauza necesitatii insitituirii unui tratament medicamentos consecutiv stabilirii suferintei. Acesta, desi util, are numeroase reactii adverse importante.
Mit 7: Tulburarea bipolara nu are un tratament bine stabilit – Fals.
Tratamentul tulburarii bipolare este unul foarte complex, bazat atat pe medicamente, cat si pe schimbarea stilului de viata. Cercetarile sugereaza ca aproape 75% dintre cazuri raman netratate sau sunt tratate inadecvat, pentru ca nu au fost diagnosticate corect. Evaluarea presupune investigarea istoricului pacientului si a oricarui istoric familial de pendulari afective sau sinucidere. Trebuie, de asemenea, eliminate alte afectiuni, mai ales probleme ale copilariei: fobia de scoala, tulburarea cu deficit de atentie, dementa, schizofrenia si starile psihotice induse de alcool sau droguri.
Deosebit de importanta este si investigarea tiroidei, atat pentru ca hipertiroidismul poate arata ca mania, cat si pentru ca litiul, principalul tratament medicamentos pentru boala maniaco-depresiva, scade functia tiroidiana. In timpul tratamentului sunt necesare teste frecvente ale sangelui, pentru a verifica atingerea unui nivel adecvat al medicamentelor si pentru a detecta reactiile adverse intr-o faza timpurie.
