Terapie noua in poliartrita reumatoida

31 mai 2012 | 0 comentarii |

Medicii romani pot recomanda pacientilor lor o noua terapie biologica. Este vorba despre Cimzia, o solutie injectabila, recomandata in tratamentul poliartritei reumatoide, atunci cand raspunsul la medicamentele antireumatice uzuale nu dau raspunsul asteptat.

Terapia poliartritei reumatoide se bazeaza pe decizia comuna a pacientului si a reumatologului, iar principalul scop al tratamentului este maximizarea calitatii vietii bolnavului, prin controlul simptomelor, prevenirea distructiei si normalizarea functionalitatii articulatiilor. Noul tratament influenteaza inflamatia intr-un mod foarte selectiv, este vorba despre un factor specific, citochina, pe care o inhiba si care este un element cheie in procesul  inflamator”, explica dr. Luminita Dinu, medic fizioterapie si recuperare medicala.

Medicul atrage atentia ca poliartrita reumatoida este o boala nevindecabila, care poate duce la dizabilitati, progreseaza in conditiile procesului inflamator si, chiar daca inflamatiile dispar, dizabilitatile raman. Afecteaza structurile articulatiilor, dar si alte organe, asociindu-se cu diferite afectiuni cronice, de aceea necesita atat o diagnosticare, cat si instituirea cat mai precoce a tratamentului.

O terapie precoce adecvata limiteaza progresia bolii, iar functia articulara poate fi astfel mentinuta. Daca remisia bolii nu se poate atinge in urma terapiei aplicate pacientului, se urmareste cel putin controlul scazut al activitatii bolii, pentru ca inflamatia prezenta o perioada lunga de timp inseamna distructie, de aceea terapia este o cursa contracronometru”, sustine dr. Dinu.

Tratamentul trebuie evaluat la fiecare trei luni, dar din pacate, doar jumatate dintre pacienti ating remisiunea. Tratmentele biologice sunt foarte scumpe, costul lunar pentru un pacient fiind de aproximativ 2.000 de euro. Din fericire, prin Programul National destinat  acestei afectiuni, tratamentul este decontat de Casa de Asigurari de Sanatate. Chiar si in aceste conditii, doar aproximativ 200 de pacienti romani beneficiaza de aceste tratamente.

Cel mai trist este ca aproximativ 50% dintre persoanele cu poliartrita reumatoida sunt nevoite sa renunte la activitatea profesionala in primii zece ani de la instalarea bolii, iar in aproximativ 75% dintre cazuri apar eroziuni articulare vizibile radiologic, chiar din primii doi ani de evolutie a bolii”, mai spune dr. Luminita Dinu.

In tara noastra, poliartrita reumatoida, o boala autoimuna progresiva, nevindecabila, care distruge cartilagiile si oasele, se estimeaza ca afecteaza 1% din populatie, dar medicii sustin ca in realitate numarul bolnavilor ar putea fi dublu, cei mai multi dintre ei adresandu-se medicului in stadii avansate ale bolii, pentru diagnostic si tratament.


Categorii: Medici

Adaugati un comentariu


 

*