Tudor Giurgiu si Nae Caranfil – „terapeuti” antistres pentru buzoieni

20 august 2015 | 0 comentarii |

Astazi si maine seara vor rula in Parcul Tineretului doua filme romanesti de mare succes, in cadrul unui program derulat de Consiliul Judetean, prin Centrul Judetean de Cultura si Arta.

 

amfiteatru parcul tineretuluiVara se apropie de sfarsit, dar buzoienii vor avea parte de o noua serie de proiectii de film in amfiteatrul din Parcul Tinererului. Daca nu cumva ploaia le va strica planurile, in aceasta seara si maine seara sunt asteptati, ca si in saptamanile trecute, pentru a se relaxa inainte de week-end si a beneficia, gratuit, de terapie prin arta. Psihologii confirma ca filmele sunt surse de relaxare, energie si chiar speranta si exercita asupra spectatorului o adevarata seductie, ele reusind sa spuna povesti, sa dezvaluie franturi de viata, sa faca spctatorul  sa rada sau sa planga, prin inmagazinarea artelor grafice, teatrului si literaturii. Pentru aceasta saptamana, Centrul Judetean de Cultura si Arta Buzau propune doua noi filme romanesti, a caror proiectie va avea loc, ca de obicei, in amfiteatrul din Parcul Tineretului. „Terapeutii” antistres sunt cunoscutii regizori Tudor Giurgiu si Nae Caranfil, sub semnatura carora vor rula,  in aceasta seara, cu incepere de la ora 20.30, filmul De ce eu?”, iar maine seara de la aceeasi ora, filmul „Closer to the moon”, doua pelicule despre care criticii spun ca au calitatea de a tine publicul cu sufletul la gura.

Ambele pelicule sunt inspirate din intamplari reale, prima prezentand povestea tragica a procurorului Cristian Panait, care a fost impins la sinucidere de coruptia din sistemul pe care dorea sa il slujeasca cu devotament, iar cea de-a doua, din povestea celebrului jaf comis in 1959 asupra unei furgonete cu bani a Bancii Nationale.

 

de ce euFilmul din aceasta seara, De ce eu?”, prezinta publicului povestea lui Cristian, un tanar procuror idealist care incearca sa rezolve un complicat caz de coruptie in tumultuosul context social-politic din Romania anilor 2000. Cristian investigheaza cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mita, fals si uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are insa implicatii la nivel extrem de inalt si ii spulbera tanarului magistrat increderea in justitie. Incercand sa descopere adevarul, Cristian intra intr-o zona periculoasa si se expune unor revelatii dureroase si neasteptate.

Un film despre „<acoperiti>, politica si trafic de influenta”, „despre Romania anului 2002, despre ce traim azi si ce va fi de-acum incolo. Despre sacrificii si speranta” – asa cum scrie Tudor Giurgiu pe blogul sau oficial. „Un film GENIAL!– a fost reactia publicului si a criticii…

„De ce eu?” a avut premiera mondiala la Festivalul de la Berlin 2015, iar pe 27 februarie a intrat in salile de cinema din Romania. Filmul a obtinut, pe 14 martie, premiul Asociatiei criticilor de film din Bulgaria pentru cea mai buna pelicula din sectiunea competitiva dedicata productiilor balcanice, la cea de-a 19-a editie a Festivalului de la Sofia.

 

closer to the moonPrin actiunea filmului „Closer to the moon”, programat pentru maine seara, Nae Caranfil ne dezvaluie un eveniment care a marcat Bucurestiul anului 1959, cand un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Bancii Nationale a pus intreaga tara pe jar. Autorii loviturii sunt patru barbati si o femeie, toti comunisti situati la varful ierarhiei de partid, departe de orice lipsuri materiale. O luna mai tarziu sunt arestati, judecati si condamnaţi la moarte, dar in asteptarea executiei sunt invitati sa-si joace propriile roluri intr-o reconstituire cinematografica a actiunii lor, menita sa devina un film educativ si de propaganda, destinat oamenilor muncii din intreaga tara. De-a lungul catorva zile, eroii jafului sunt scosi, dimineata, din celulele inchisorii Jilava si transformati in „staruri de cinema” intr-un Bucuresti insorit si plin de viata.

Toata lumea a incercat sa raspunda la o intrebare ramasa fara raspuns: De ce au facut-o?. Nae Caranfil propune propria sa dezlegare a misterului ce planeaza si astazi asupra acestei povesti adevarate, intr-un film comic si tragic deopotriva. Coproductie internationala Romania – Italia – Polonia – Franta, „Closer to the moon”a fost realizat in limba engleza si a are o distributie hollywoodiana, in rolurile principale fiind nume cunoscute publicului roman, precum Mark Strong, Vera Farmiga si Harry Lloyd.

La Gala premiilor Gopo din acest an, filmul lui Nae Caranfil a fost declarat marele castigator, obtinand nu mai putin de 9 premii (12 nominalizari), intre care trofeele pentru cel mai bun scenariu si pentru cel mai bun regizor.

 


Adaugati un comentariu


 

*