Un tânăr din România susține un discurs la lansarea Planului european de combatere a cancerului
Evenimentul are loc azi în Parlamentul European, iar tânărul din România se numără printre pacienții care au reușit să învingă boala oncologică.
De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, marcată astăzi la nivel global, Parlamentul European găzduiește o conferință de lansare a unui plan european de combatere a cancerului. La eveniment participă oficiali din Parlamentul European, reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății și ai organizațiilor care apără drepturile pacienților, iar lucrările vor fi prezidate de Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate.
Înainte de începerea lucrărilor, aceasta a declarat că „la fiecare 9 secunde, un nou caz de cancer este diagnosticat în Europa. Această boală este una dintre principalele cauze de deces în multe state membre ale Uniunii Europene şi a doua cauză principală de mortalitate, după bolile cardiovasculare. Supravieţuirea şi calitatea îngrijirii este o altă problemă, întrucât cancerul se orientează tot mai mult către o boală cronică, dar există şi provocarea discriminării pentru pacienţii cu cancer întorşi la muncă sau care solicită asigurare medicală”.
Toate aceste probleme se vor regăsi pe agenda discuțiilor de azi, iar printre speakeri se numără și un tânăr din România, care a ieșit învingător din lupta cu cancerul.
Victor Gîrbu, membru al Comunităţii de Tineri Supravieţuitori de Cancer Temerarii și ambasador al reţelei Youth Cancer Europe, ambele entităţi fondate de asociaţia Little People, a primit invitația de a participa la conferința de lansare a planului european de combatere a cancerului din partea comisarului european pentru Sănătate, iar astăzi va ține un discurs în cadrul evenimentului de la Bruxelles.
Lupta sa cu această boală a început atunci când avea doar șase luni, când a fost diagnosticat cu tumora lui Wilms, fiind operat o lună mai târziu. A continuat tratamentele până în anul 2010, când a fost declarat vindecat, iar în prezent duce o viață normală, deși a rămas cu doar 70% din rinichiul stâng ca urmare a bolii.
Victor Gîrbu este licențiat în drept și studiază diplomația la București, ceea ce îl recomandă o dată în plus să reprezinte România la evenimentul de la Parlamentul European.
În discursul său va aborda problema sănătății mintale şi a sprijinului psihologic adecvat de care au nevoie persoane afectate de cancer. Înainte de a pleca spre Bruxelles, acesta a subliniat că pacienţii sunt de toate vârstele și de toate profesiile „avocaţi, cercetători, specialişti mass-media, economişti, politicieni. Ca viitori contribuitori la economia Europei, aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Comisia Europeană la Planul european de combatere a cancerului. Nu stăm privind de pe margine şi să aşteptăm ca oficialii să ne rezolve problemele, criticând dacă nu reuşesc, ci oferim cunoştinţele şi expertiza noastră şi ne angajăm să le rezolvăm împreună”.
La rândul său, Katie Rizvi, fondatorul asociației Little People, a declarat că planul lansat azi își propune să reducă povara cancerului în Uniunea Europeană, eliminând inegalitățile în domeniul sănătății între statele. „Aşa cum a subliniat și Youth Cancer Europe la evenimentul său recent privind sănătatea transfrontalieră, în Parlamentul European, accesul la studii clinice şi terapii inovatoare este încă un joc la loterie în Uniunea Europeană. Accesul egal la tratament trebuie să fie un obiectiv esenţial al Planului european de combatere a cancerului”, a mai adăugat aceasta.