Unul din zece studenti la Farmacie se gandeste sa plece din tara dupa terminarea studiilor

18 decembrie 2013 | 0 comentarii |

La fel ca in cazul medicilor, exodul farmacistilor are drept cauza principala slariile mici din Romania, in comparatie cu cele din strainatate, precum si lipsa posibilitatilor de perfectionare profesionala si lipsa respectului, mai ales din partea autoritatilor.

 

proiectul promisiuni pentru viitor

Desi mai putin resimtit la nivelul pacientilor, exodul farmacistilor romani catre alte tari din Europa este un fenomen care se manifesta de multa vreme in sistemul sanitar. Motivele care ii determina pe farmacisti sa plece sa munceasca peste hotare sunt similare cu cele care ii determina si pe medici sa se angajeze in spitale din strainatate. In primul rand este vorba de salariile considerabil mai mari oferite in alte tari, fata de cele pe care le poate oferi sistemul sanitar din Romania, apoi de conditiile de munca si de perfectionare sunt mult mai bune in alte tari, iar respectul profesiei este garantat.

Societatea Nationala de Medicina Familiei, Colegiul Farmacistilor din Romania si o companie farmaceutica privata au desfasurat, recent, un proiect denumit Promisiuni pentru viitor, in cadrul caruia a fost efectuat un studiu in randul studentilor de la facultatile de medicina si farmacie din Bucuresti, Cluj si Iasi. Studiul a fost efectuat pe un esantion reprezentativ de 400 de respondenti, iar rezultatele arata ca 10 la suta dintre studentii de la Farmacie intentioneaza sa se angajeze in strainatate dupa terminarea studiilor, acelasi lucru declarandu-l si 18 la suta din studentii de la Medicina.

In ceea ce priveste motivatia acestora, 76 la suta dintre studentii de la Farmacie considera ca planurile post-universitare le vor fi influentate de posibilitatea de a avea un venit consistent, iar pe locul al doilea, de posibilitatea de a avansa in cariera, in timp ce 72 la suta din studentii de la facultatile de Medicina tin cont in primul rand de posibilitatea de a avansa in cariera si apoi de posibilitatea de a avea un venit consistent.

 

Dumitru Lupuliasa - farmacisti Buzau

Dumitru Lupuliasa la Buzau

Despre exodul farmacistilor in strainatate a vorbit si Dumitru Lupuliasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania (CFR), care a declarat ca acest fenomen este mai putin alarmant decat in cazul medicilor, intrucat numarul absolventilor facultatilor de Farmacie este mai mare, astfel ca nu exista iminenta aparitiei unei crize de farmacisti, asa cum se intampla in cazul medicilor.

Conform acestuia, anual, din Romania pleaca intre 3 si 10 la suta dintre farmacisti, atrasi in mod special de salariile mai bune, cu toate ca in Romania, salariile tinerilor farmacisti sunt mai mari decat cele ale medicilor rezidenti.

Un alt fenomen care determina tot mai multi farmacisti sa plece in strainatate il constituie faptul ca salariile sunt in scadere din cauza ca numarul de absolventi este din ce in ce mai mare.

„Motivul pentru care pleacassi farmacistii din Romania este evident cel material, pentru ca oricat de bune sunt salariile tinerilor farmacisti, care sunt mai bune decat ale medicilor rezidenti, nu sunt atat de multumitoare raportat la munca si efortul depus. Daca anul trecut, acum doi ani, vorbeam in Bucuresti de o medie de 800-1.000 de euro salariu pe o luna, din cauza faptului ca numarul de absolventi este mai mare, ele au inceput sa scada”, a declarat Dumitru Lupuliasa, referitor la aceste aspecte.

Tarile in care sunt cei mai multi farmacisti plecati din Romania sunt Anglia si Irlanda, cu un procent de peste 80 la suta, restul au plecat in tari precum Germania si Franta.

 

 

Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii

Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii

Recent, invitat la Gala Farmacistilor, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a anuntat ca de anul viitor se vor mari salariile farmacistilor care lucreaza in spitale, iar farmacistilor rezidenti li se vor acorda prime.Promisiunea ministrului a fost ca farmacistii care sunt inca rezidenti, din 2014 vor primi prime, la fel cum se intampla si in cazul medicilor aflati in aceeasi situatie, iar celor care lucreaza in farmaciile spitalelor le-a dat asigurari ca li se vor majora salariile. Nicolaescu a mai spus ca deciziile au fost luate in urma unor serii de discutii purtate cu reprezentantii Colegiului Farmacistilor din Romania, ministrul precizand cu ca are in vedere si modificarea Legii Sanatatii in acest sens, pentru o mai buna desfasurare a profesiei de farmacist.

„Incepand cu anul viitor, un prim pas va fi acela prin care si farmacistii rezidenti vor primi o bursa si, nu in ultimul rand, si farmacistii din spital vor avea o salarizare mai buna decat au astazi, pentru ca si farmacistul din spital trebuie sa fie privit la fel ca medicul care lucreaza in spital. Este o preocupare, este o rezultanta a discutiilor pe care le-am avut cu Colegiul Farmacistilor din Romania, cu care sper ca am pus bazele unui parteneriat apt sa duca la imbunatatirea activitatii”, a afirmat la acea data, ministrul Sanatatii. Ramane de vazut cati dintre tinerii farmacisti vor fi convinsi de aceste promisiuni si vor lua decizia de a profesa in tara.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*