Urzica, farmacia de lângă drum care ne vindecă de multe suferințe

17 aprilie 2018 | 0 comentarii |

Vitaminele, mineralele și alte proprietăți benefice pe care le deține această plantă ne vindecă de anemie, de boli de inimă, afecţiuni hepatice, diabet, boli de piele şi multe alte afecțiuni.

 

Urzicile, aceste plante pe care le întâlnim primăvara din abundență în grădini, pe izlazuri, pe lângă şanţuri, pe lângă drum, la marginea apelor, în păduri sau pe locuri grase unde au fost stâne de oi sunt foarte gustoase și au nenumărate proprietăți care ajută organismul să se mențină sănătos și să se vindece de multe boli. Urzica este folosită din cele mai vechi timpuri ca aliment, plantă medicinală sau ca materie primă pentru obţinerea firelor pentru ţesături.

Primăvara târzie din acest an a făcut să găsim urzici ceva mai târziu pe piață, dar acum se găsesc din abundență și e bine să profităm, pentru că temperaturile crescute care au urmat după Paște le-au grăbit creșterea, iar benefice sunt doar frunzele plantelor tinere care, probabil în scurt timp nu se vor mai găsi.

Nu se recomandă folosirea, ca materie primă pentru consum sau pentru preparate fitoterapeutice, a urzicilor mature, deoarece toxinele pe care acestea le acumulează odată cu maturizarea rezistă chiar la fierbere și pot produce iritaţii la nivelul tegumentelor, al mucoasei gastrice şi al mucoasei căilor urinare.

Așadar, să profităm acum și să ne facem rezerve de urzici, pe care le putem păstra fie în congelator, fie conservate și sterilizate în borcane după ce au fost fierte, ori uscate la întuneric, mărunțite și apoi puse în săculeți de pânză sau de gârtie, în cămară, la loc uscat și răcoros.

 

Frunzele de urzică emană substanţe (acid formic) care în contact cu pielea produc urticarie (inflamaţie specifică, însoţită de usturime şi prurit intens), de unde şi denumirea latinească a plantei – „urtica dioica”, dar odată ce ne-am „împrietenit” cu ele vom putea profita din plin de beneficiile pe care ni le oferă.

Urzicile conțin substanţe proteice şi glucidice, steroli, ulei volatil, acid acetic, acid formic, vitaminele A, B2, C şi K, săruri minerale, histamină, urme de acid formic şi o toxină încă incomplet identificată despre care se ştie totuşi că este responsabilă pentru efectul urticant la nivelul pielii.

Efectele benefice îşi găsesc aplicaţia terapeutică în afecţiunile metabolice, afecţiunile reumatismale, în special guta, precum şi în unele cazuri de litiază renală. Studiile ştiinţifice arată că extractele din rădăcină de urzică au efecte favorabile în hipertrofia benignă de prostată şi afecţiuni alergice cum ar fi rinita alergică.

În medicina tradiţională, preparatele din urzică sunt recomandate în afecţiuni precum plăgile atone, ulcerele varicoase sau hemoroizii, dar și pentru a face părul să fie mai strălucitor şi mai puternic, sau pentru a „curăţa” sângele de toxine. În Grecia antică erau folosite în tratamentul artritei, tusei sau tuberculozei.

 

Nettle leaves and glass of nettle juice

Urzicile sunt bogate plante în substanțe benefice pentru corpul uman, fapt ce a determinat nutriționiștii să-l recomande ca aliment sau plantă medicinală pentru detoxifierea și regenerare. Supa-cremă sau garnitura de urzici sunt extrem de gustoase, dar și sănătoase. Aceste plante conțin proteine și glucide, aminoacizi, vitaminele B2, K și C, polivitamina A, acid pantotenic, beta caroten, săruri de calciu, fier, siliciu, magneziu, potasiu, amine, cetone, steroli etc. – atât de necesare unui organism pentru a-și păstra sănătatea.

Sucul proaspăt de urzici are proprietatea de a scădea glicemia, de a preveni diabetulși de a împiedica alergiile să ne chinuie. Urzicile au capacitatea de a reduce „crizele” de strănut specifice rinitei alergice, dar studiile au dovedit și că diminuează răspunsul organismului la factorii alergeni precum polenul. Pentru a fi eficiente, trebuie consumate chiar înainte de a începe sezonul alergiilor.

 

Ceaiul de urzică este un diuretic și detoxifiant natural, bogat în antioxidanți de preț, dar și foarte gustos. Datorită conținutului ridicat de vitamine și de minerale (în special fier) și efectului său revitalizant, urzica are proprietăți antianemice, remineralizante, hemostatice și echilibrează sistemul imunitar al organismului. În acest scop este recomandată cura cu ceai de urzică, iar rezultatele vor fi de-a dreptul spectaculoase atunci când urzica este asociată cu cătina.

Ceaiul de urzică este, de asemenea, un ajutor de preț în tratarea problemelor urinare. Urzicile conțin substanțe care interacționează cu hormonii care produc probleme la nivelul tractului urinar. Având o influență benefică pentru pancreas, ceaiul de urzici scade și nivelul glicemiei, vindecă bolile și inflamațiile căilor urinare, precum și retenția urinară patologică. Deoarece are un ușor efect ușor laxativ, este recomandat mai cu seama pentru o cură de primavara.

Tot cu ceai de urzică se activează regenerarea țesuturilor și epitelizarea lor, tratamentele cosmetice pe bază de urzică fiind foarte eficiente în îmbunătăţirea aspectul tenului, făcându-l mai curat şi mai sănătos. Deasemenea, compresele cu ceai de urzici ajută la cicatrizarea rănilor.

Un ceai concentrat de urzici poate fi folosit și pentru spălarea și clătirea părului, fiind eficient în eliminarea mătreții și regenerarea podoabei capilare.

 

Infuziile de urzici sunt recomandate în perioadele de efort intelectual intens, de oboseală fizică și psihică, atunci când organismul este privat de fier, iar urzicile restabilesc echilibrul acestui mineral esențial.

Infuzia și tinctura de urzică sunt recomandate, de asemenea, pentru combaterea tensiunii arteriale și a tahicardiilor.

Durerile articulare sunt, și ele, ameliorate cu ajutorul urzicilor. Potrivit studiilor în domeniu, urzicile au efecte antiinflamatoare, așa că sunt extrem de eficiente în reducerea inflamațiilor de la nivelul articulațiilor.

Decoctul de urzici poate fi folosit pentru calmarea iritațiilor pielii și pentru vindecarea acneei, fiind astringent și antiseptic. Sub formă de tincturi sau a unor creme, urzica este folosită în uz extern pentru tratarea afecțiunilor cutanate precum eczemele, acneea ori excesul de sebum, însă poate fi și încorporată în măști de păr care stimulează regenerarea părului sau ca ingredient de bază în prepararea unor șampoane.

Seminţele de urzică sunt, de asemenea, un veritabil energizant al funcţiilor organismului, în caz de oboseală, ineficienţă profesională şi epuizare. La persoanele care se apropie de partea a doua a vieţii, ele au şi efect de stimulare a memoriei. Seminţele de urzică se zdrobesc şi se administrează cu miere sau apă, de trei ori pe zi, înainte de masă. Cura durează 2-3 săptămâni.

 

Atenție! Pe lângă multitudinea de beneficii pe care ni le oferă, urzicile au și o serie de contraindicații, pe care este bine să le cunoaștem.

Preparatele din urzică nu se administrează copiilor sub doi ani, femeilor însărcinate (determină contracții ale uterului) și nici celor care alăptează.

La copiii mai mari şi la vârstnicii peste 65 de ani, se va începe cu preparate mai puţin concentrate. La vârstnici poate agrava tromboflebita.

Datorită proprietăţilor de detoxifiere, urzicile pot provoca, la unele persoane, un uşor disconfort gastro-intestinal.

Datorita actiunii diuretice, un consum în exces de urzici poate cauza un dezechilibru electrolitic. Celor care consumă frecvent urzica este li se recomandă să aiba grijă ca dieta lor zilnică să conțină destul potasiu.

Este important ca atunci cand culegeti urzicile sa purtati manusi fiindca tepii urzicilor contin histamine ce provoaca dureri ce persista cateva ore.

Urzicile nu trebuie consumate de catre persoanele care au probleme cardiovasculare, deoarece consumate în cantități mari pot duce la creșterea coagulării sângelui. Nu sunt recomandate persoanelor cu hipertensiune, aterioscleroză, polipi, adenom testicular, la hemoragie uterină provocată de fibroame și mioame.

Este indicat ca înainte de a începe un tratament cu extract de urzici să vă consultați cu medicul dumneavoastră de familie, mai ales dacă urmați un tratament medicamentos, pentru că unele medicamente pot interacţiona în mod negativ cu această plantă.

 


Adaugati un comentariu


 

*