Vanzarile de medicamente au scazut in al doilea trimestru al anului

3 septembrie 2015 | 0 comentarii |

Valoarea totala a medicamentelor vandute in aceasta perioada a fost de 2,83 de miliarde de lei, cu 4,1 la suta mai mica decat cea inregistrata in perioada similara a anului trecut.

 

Petru Craciun, director Cegedim

Petru Craciun, director Cegedim

Conform unui studiu realizat pe piata romaneasca de compania Cegedim, specializata in analize din sfera industriei si pietelor farmaceutice, vanzarile de medicamente in farmaciile din Romania au scazut in al doilea trimestru al anului in curs, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Studiul intitulat Pharma&Hospital Report, indica o scadere de 4,1 la suta a vanzarilor de medicamente in trimestrul doi al lui 2015 fata de aceeasi perioada a anului precedent, valoarea medicamentelor livrate catre pacienti ajungand astfel la 2,83 de miliarde de lei.

Directorul general al Cegedim, Petru Craciun considera ca aceasta scadere s-a datorat „disfunctionalitatilor generate de procesul de reducere a preturilor, cu toate neajunsurile aferente pentru pacienti, ca si pentru farmacii si distribuitori”. Pentru anul 2015 acesta a precizat ca se mentine prognoza de scadere cu 2,8 la suta in lei, insa se asteapta si alte evolutii, din cauza problemelor de disponibilitate si sustenabilitate din sistem.

 

FarmacieConform rezultatelor facute publice, medicamentele pe baza de reteta din farmacii au atins o valoare de 1,92 miliarde lei, in scadere cu 10,4 la suta. Medicamentele fara prescriptie au atins o valoare de 0,53 miliarde lei, in crestere cu 14,5 la suta, iar segmentul de spital a atins 0,37 miliarde lei, in crestere cu 10,5 la suta fata de trimestrul 2 din anul precedent.

Comparativ cu evolutiile din ultimele cinci trimestre, in al doilea trimestru al acestui an se remarca o tendinta de scadere atat in unitati (-4,1 la suta) si in zile de tratament (-7,5 la suta), cat si in valoare, in lei (-4,1 la suta) sau in euro (-4,5 la suta).

La nivelul primelor sase luni din an insa, valoarea totala a pietei a fost de 6,09 miliarde de lei, in crestere cu 3,3 la suta fata de perioada corespunzatoare a anului precedent. Pe segmente, ratele de crestere in lei au fost de 1,9 la suta pentru medicamentele pe baza de reteta in farmacii, 21,3 la suta pentru cele fara prescriptie si 11,0 la suta pentru spitale.

 

farmacie medicamenteLa nivelul ultimelor 12 luni, valoarea totala a pietei a fost de 12,48 miliarde de lei, in crestere cu 7,5 la suta fata de perioada corespunzatoare a anului precedent.

In ceea ce priveste evolutia principalelor grupe terapeutice, in ultimele 12 luni se remarca majorari in volum peste media pietei in cazul medicamentelor pentru sistemul respirator (16,0 la suta), pentru sange si organe hematopoietice (10,8 la suta), pentru anti-neoplazice si imunomodulatoare (9,4 la suta), pentru sistemul digestiv si metabolism (9,1 la suta).

Din punctul de vedere al valorii, componenta unui Top al principalelor 10 corporatii ramane neschimbata in ultimele 12 luni. Pe primul loc se claseaza Sanofi (inclusiv Zentiva) cu 859,7 milioane de lei, urmata de Hoffmann La Roche cu vanzari de 761,7 milioane de lei si Novartis (inclusiv Sandoz) cu 700,1 milioane de lei.

 

medicamenteTopul este completat de Servier (inclusiv Egis) cu 681,6 milioane de lei, Pfizer (592,9 milioane de lei), GlaxoSmithKline (549,0 milioane de lei), Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 540,0 milioane de lei, AstraZeneca (512,3 milioane de lei), Merck & Co (387,6 milioane de lei) si Krka (378,7 milioane de lei).

De asemenea, in volume, componenta principalelor 10 corporatii pentru ultimele 12 luni nu se modifica in comparatie cu trimestrul anterior, pe primul loc fiind Sanofi (inclusiv Zentiva) cu 61,4 milioane de unitati, urmata de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu vanzari de 48,6 milioane de unitati si Servier (inclusiv Egis) cu 31,9 milioane de unitati.

Topul primilor 10 jucatori este completat de Alvogen (inclusiv Labormed) cu 30,1 milioane de unitati, Antibiotice (30 de milioane de unitati), GlaxoSmithKline (26,9 milioane de unitati), Novartis (inclusiv Sandoz) cu 26,3 milioane de unitati, Krka (23,3 milioane de unitati), Biofarm (20,3 milioane de unitati) si Gedeon Richter (19,8 milioane de unitati).

 


Adaugati un comentariu


 

*