Vasile Cepoi, sef la Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor

30 iulie 2014 | 0 comentarii |

Fostul ministru al Sanatatii, consilier al premierului din 2012, a fost rasplatit de Victor Ponta cu functia de presedinte al Comisiei centrale de Acreditare a Spitalelor, cu rang de secretar de stat.

 

Vasile Cepoi

Vasile Cepoi

Primul ministru Victor Ponta l-a numit, marti, pe consilierul sau pe probleme de sanatate, dr. Vasile Cepoi, in functia de presedinte al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, hotararea fiind publicata imediat in Monitorul Oficial. Pentru ca inainte de a fi consilierul premierului s-a confruntat cu probleme de incompatibilitate si a fost nevoit sa demisioneze din functia de ministru al Sanatatii, doctorul Cepoi a fost eliberat din postul de consilier de stat in Cancelaria premierului, ca urmare anumirii in noua functie.

Vasile Cepoi a demisionat din functia de ministru al Sanatatii la 1 octombrie 2012, dupa ce a fost acuzat de ANI de conflict de interese, infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatii Europene, precum si infractiuni asimilate celor de coruptie, in calitate de fost director al Directiei de Sanatate Publica Iasi.

El si-a motivat demisia din functia de ministru al Sanatatii prin faptul ca ar fi fost „hartuit de ANI”, dar si pentru a-si „proteja familia si a nu aduce un deficit de imagine institutiei” (MS – n.r.), in acelasi timp fiind numit de Victor Ponta in functia de consilier de stat in Cancelaria primului ministru, pe probleme de Sanatate. In aceasta din urma calitate, la data de 18 octombrie 2012, doctorul Cepoi a fost desemnat de Victor Ponta sa asigure coordonarea activitatii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor. Decizia a fost publicata in Monitorul Oficial si a intrat in vigoare imediat dupa publicare.

 


Adaugati un comentariu


 

*