Vise cu Itic si Strul

3 octombrie 2014 | 0 comentarii |

umor3

Itic si Strul isi povestesc visele.

– Se facea ca mi-a venit pofta de bors – zice Itic. Am pus carne la fiert, am dat si fuga in piata dupa marar, dar… in piata nu era nici un fir de marar. Atunci am luat avionul si am plecat in Canada dupa marar.

– Fleacuri, zice Strul. Sa vezi ce vis am avut eu! Se facea ca dormeam si aud un ciocanit in usa. Deschid si cine crezi ca-mi cade de gat? Claudia Cardinale! Claudia, auzi? A fost o nebunie. La despartire, mi-a declarat cu mana pe inima ca este cea mai fericita femeie din lume.

Dar abia ce plecase ea si aud alt ciocanit in usa. Cand deschid, sa cad jos nu alta. Cine crezi ca era? Vechea mea pasiune, Sofia Loren! Sofica, auzi? Desi eram epuizat, dragostea mi-a turnat noi puteri in vine si m-am purtat ca un performer, am iubit-o cu patima dureroasa pe Sofica.

Dupa ce a plecat, am incuiat usa si se facea ca m-am culcat din nou cu gandul sa nu mai dau drumul la nimeni. Dar bataile in usa s-au intetit din nou. Mi-am zis hotarat ca nu mai primesc pe nimeni si asa am facut. Cine crezi ca era nenorocoasa? Brigitte Bardot! Dar spusesem nu si “nu” a fost! A insistat ea cu vorbe frumoase, cu gesturi incitante, da eu am fost incoruptibil si am dat-o afara.

– Dobitocule, se supara Itic, de ce n-ai adus-o la mine?

– Ba te-am cautat, dar erai plecat in Canada dupa marar…

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*