Zâmbete… fugare

Românul face haz de necaz și în această perioadă în coronavirusul a afectat întreaga planetă. Internetul e plin, zâmbetul e la un click distanță… Iată doar câteva dintre glumele despre cum ne-a afectat această pandemie comportamentul…

 

* Vă tot plângeți că sînt scumpe cireșele! Da’ corcodușele din parc ce au?

 

* O zis Bil Gheiț că nu ne mai pune microcipuri, că prea suntem proști grămadă și nu pricepem nimica… Ne schimbă placa de bază cu tot.

 

* Gigel, care învață online obligatoriu, îi trimite un mesaj profesoarei de mate: Doamna profesoară, eu mâine și poimâine lipsesc? Că n-a plătit tata netu’…

 

* Adevărul e că unii sunteți mai frumoși cu măști… Zic și io.

 

* Acuma… ce farmec mai are să ieși în oraș dacă nu mai e interzis?!

 

* După starea de urgență, după starea de alertă, vine starea de rahat în care suntem de 30 de ani.

 

* Dacă bănuiești că soțul te înșeală, sună la 112 și spune că are Covid, ei vor afla toate persoanele cu care a intrat în contact.

 

* Până la toamnă, toți copiii vor primi o tabletă. Părinții vor primi și ei tablete: de Algocalmin, Diazepam și Extraveral!

 

* Virusu’ ăsta sigur a fost iventat de o femeie: baruri închise, fotbal suspendat, cu amicii la bere n-ai cum să mai ieși. Stăm acasă cu femeile.

 

* Să știți că nu este atât de plictisitor acasă, dar cum ar putea o pungă de orez să aibă 7.476 boabe și o altă pungă 7.498?

 

* Vreau să-i transmit poștașului care mi-a adus facturile: Tu n-ai auzit că trebuie să stai acasă?

 

* Principala cauză a răspândirii virusului este mersul la muncă. Încă o dată se demonstrează științific că munca dăunează grav sănătății…

 

* Nu mi-am imaginat niciodată că le voi interzice părinților să iasă din casă așa cum ne făceau ei nouă cândva. Cum se întoarce roata!

 

* Am auzit că alcoolul și lumina soarelui ucid corona. Așa că dacă mă vedeți despuiat și beat în curte, fac cercetare medicală.

 

* Am fost la bancă. Am rămas șocat. Plin de mascați, inclusiv la ghișee. Nici nu mai știi cine pe cine jefuiește…

 

* Surprinzător la virusul ăsta e că atacă medici, asistente, spitale întregi, dar fuge de supermarketuri ca dracu’ de tămâie.

 

* Coronavirusul ăsta omoară bătrânii, tinerii, doctorii, infirmierii… de pe întreaga planetă. Dar nu a omorât niciun politician până acum. Ați observat?

 

* Cu adâncă durere în suflet anunțăm dispariția dintre noi a celui ce a fost și nu mai e… Doru D. Muncă!

 

 

*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet și va fi tratată ca atare 

 


Adaugati un comentariu


 

*