Zâmbete… profesionale

25 februarie 2020 | 0 comentarii |

Discuție între doi măcelari rămași singuri în prăvălie, după plecarea unui bătrânel:

– Măi prietene, suntem colegi de atâta timp, furăm împreună și la cântar și la ambalaj și la dat restul… mă rog, așa cum e specific breslei noastre. Dar nu înțeleg de ce, în fiecare săptămână, când vine bătrânul ăsta ponosit, îi dai un pachet de carne, așa pe de-a moaca.

– Omul ăsta mi-a făcut atât de mult bine, încât îi sunt îndatorat până la moarte.

– Serios? Cum așa?? Când???

– Când aveam 20 de ani și eram student la Politehnică, bătrânelul ăsta mi-a fost profesor. Și dacă n-avea el grijă să mă pice la examene, cine știe… ajungeam vreun amărât de inginer…

***

Un student îi trimite tatălui său un mesaj în care îl toagă să-i trimită niște bani:

Dragă tată, trimite-mi te rog 100 de lei, ca să îmi cumpăr un dicționar foarte important, care-mi este necesar pentru a mă pregăti în profeia pe care o voi urma”.

După trei zile primește un pachet de acasă, cu dicționarul pe care zicea în scrisoare că vrea să-l cumpere.

Supărat că nu i-a mers șmecheria, îl vinde cu 50 lei la anticariat și o ține în petreceri cu amicii, pâna face praf toți banii de dicționar.

După ce rămâne iar lefter, primește o scrisoare de la tatăl său:

Dragă băiete, sper că îți prinde bine dicționarul, iar dacă ai studiat într-adeavăr, înseamnă că ai găsit deja bancnota de 100 de euro pe care ți-am pus-o între paginile lui, ca să te mai distrezi și tu cu fetele și prietenii. Cu drag, tata.

***

Se întâlnesc un medic, un inginer și un programator și încep să se certe despre care a fost cea mai veche profesie din lume:

Medicul: Dumnezeu a creat femeia din coasta lui Adam, așa că cea mai veche profesie e medicina.

Inginerul: Dumnezeu a separat ordinea de haos, asta fiind o treabă pur inginerească.

Programatorul: Da cine credeți că a creat haosul?

***

– Ce salariu doriți? îl întreabă specialistul în resurse umane pe un tânăr inginer, la sfârșitul interviului.

Acesta spune:

– Ei bine, mă gândeam la 150.000 de dolari pe an, plus alte beneficii.

– Da, spune specialistul. Ce-ați zice și de un concediu de șase săptămâni pe an, asigurări medicale, asigurări de viață și un Porsche?

Inginerul strigă:

– Uauuu!!! Glumiți?

– Da, dar dumneavoastră ați început

***

Un polițist îl întreabă pe un copil:

– Ionele, îți place șapca mea?

– Da d-le polițist.

– Da’ pantalonii mei îți plac?

– Da d-le polițist.

– Deci vrei să te faci polițist când vei fi mare?

– Păi nu pot, că am trecut deja în clasa a 5-a!

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*