A început prima ediție a Zilelor Chișinăului la Buzău

16 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Evenimentul va reuni o serie de activități care se vor desfășura timp de trei zile la Sărata Monteoru și în municipiul Buzău.

 

Azi debutează prima ediție a festivalului Zilele Chișinăului la Buzău, eveniment organizat de Consiliul Județean Buzău în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, în baza unui parteneriat încheiat în luna iunie.

Este prima manifestare de amploare organizată de reprezentanții autorităților locale de la Buzău și Chișinău, care va reuni pe aceeași scenă artiști din România și din Republica Moldova, în cadrul unor spectacole ce se vor derula pe parcursul a trei zile.

Debutul evenimentului a fost marcat la ora 12.00 la Sărata Monteoru, unde Garda Națională de la Alba Iulia a deschis o tabără militară care va putea fi vizitată pe tot parcursul festivalului. Tot la ora 12.00, s-a deschis oficial și Târgul meșterilor populari care va fi amenajat pe toată durata festivalului la Sărata Monteoru, iar la ora 14.00, deschiderea evenimentului a fost marcată și la Buzău. Aici a avut loc vernisajul expoziției de pictură organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, expoziție care poate fi vizitată la Galeriile de Artă. Tot aici este organizată și o expoziție a iilor basarabene.

Începând cu ora 15.00, elevii Liceului de Artă  susțin un atelier de pictură la Sărata Monteoru, urmând ca de la ora 19.00 să înceapă tot aici primul concert din cadrul festivalului.  Pe scenă vor urca artiști din cadrul orchestrei municipale de muzică populară Frații Advahov, urmați de membrii ansamblului de muzică ușoară Alex Calancea Band. Prima seară a festivalului se va încheia cu un foc de artificii, în jurul orei 22.00.

 

Mâine, începând cu ora 11.00, se va redeschide tabăra militară, precum și târgul meșterilor populari de la Monteoru, în timp ce la ora 12.00, Biblioteca Județeană din Buzău va găzdui lansarea volumului „Jurnalul meu cu Sf. Sava de la Buzău”, semnat de Sava Bogasiu.

La ora 13.00 va avea loc un nou atelier de pictură susținut la Monteoru de elevii Liceului de Artă, urmând ca la ora 16.30 să aibă loc o degustare de produse tradiționale românești, stropite cu vinuri din Moldova și din podgoriile buzoiene.

Începând cu ora 19.00, pe scena de pa stadionul din Monteoru vor urca membrii ansamblului etnofolcloric Plăieșii din Chișinău, urmați de ansamblul de muzică ușoară Vali Boghean Band. Și de această dată, seara se va încheia cu un foc de artificii care va pune capăt celei de-a doua zile a festivalului.

 

Sâmbătă, 18 septembrie, va fi ultima zi a evenimentului, care va debuta cu un nou atelier de pictură susținut în intervalul orar 11.00 – 13.00 de elevii Liceului de Artă. Tot de la aceeași oră, se vor redeschide la Monteoru tabăra militară și târgul meșterilor populari, care se vor închide apoi definitiv în jurul orei 17.00.

De această dată, programul artistic va începe la ora 13.00 fiind susținut până la ora 20.00 de ansamblul folcloric Plaiurile Mioriței din Buzău.

Consiliul Județean asigură transportul gratuit pe ruta Buzău-Monteoru și retur cu doua autobuze etajate care pleacă joi și vineri din oră în oră de la poarta Crângului, în intervalul 11.0019.00.

Pentru a respecta regulile de protecție sanitară în vigoare accesul la festival se face pe bază de adeverință de vaccinare împotriva Covid-19, test negativ sau documente doveditoare ale trecerii prin boală. Cei care nu îndeplinesc niciuna din aceste condiții se vor putea testa gratuit la fața locului.


Adaugati un comentariu


 

*