La mulți ani, FEMEIE!

8 martie 2018 | 0 comentarii |

FEMEIA este sărbătorită în fiecare an, peste tot în ume, pe data de 8 Martie. Ziua Internațională a Femeii a fost recunoscută internațional în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, pentru a celebra realizările sociale, politice și economice ale femeilor și pentru marca lupta împotriva discriminării și violenței la care sunt încă supuse multe femei.

Unii spun că 8 martie este Ziua Femeii, alții spun că este Ziua Mamei. Oricum ar fi, toate doamnele și domnișoarele așteaptă ziua de 8 Martie, când sunt sărbătorite cu flori, ciocolată, cine romantice și alte cadouri…

Redacția Sănătatea Buzoiană urează tuturor femeilor să fie sănătoase, fericite și iubite, pentru că ele ne fac viața mai frumoasă, fie că sunt mame, soții, bunici, iubite, fiice sau colege.

„La mulți ani, FEMEIE!

Și dacă tot e sărbătoare, să fim veseli cu toții:

 

‑ Eşti beat, Spirache?! 

‑ Hâc! Nu, dragă!

‑ Dacă şi de Ziua Femeii nu te poţi abţine, ce să mai zic în rest?

‑ Înţelege şi tu, femeie, hâc! Mâine sunt 44 de pahare şi crede‑mă, sunt prea multe! De asta, am început‑o din seara asta…

***

– Spirache!

– Da, dragă? 

– Astăzi, este ziua non-violenţei împotriva femeii!

– Serios?! Ei, atunci, te altoiesc mâine şi pentru azi!…

***

*Anul acesta, de 8 Martie, cele mai multe multe buchete de flori sunt dăruite virtual, direct pe wall, spre dezamăgirea florarilor. Noroc cu Facebook!

*8 Martie este ziua în care șoferițele nu au emoții în trafic pentru că știu că dacă sunt oprite de polițiști vor primi flori și nu amendă!

*Floricica Dansatoarea a făcut din nou senzație cu o declarație, în stil propriu, la Cotroceni: Să vină Iohanis să potolească manifestațiile de Ziua Femeii și să ofere niște flori! Huuuuuuuuuuuo!

*Nici Codruța Kovesi nu a fost uitată în această zi specială și colegii săi procurori, care i-au dăruit un buchet de dosare proaspete și un CD cu cele mai frumoase stenograme.

*Klaus Iohannis, romantic ca întotdeauna, și-a trimis purtătorul de cuvânt pentru a-i ura la mulți ani soției sale.

*De 8 Martie, Vladimir Putin a anexat câteva florării din țările vecine pentru a putea oferi flori rusoaicelor, de ziua lor.

*În mod normal feministele nu ar trebui să serbeze 8 Martie. Când vrei egalitate perfectă între sexe, a beneficia de o zi a ta este ca și cum ai recunoaște că restul zilelor din an sunt ale bărbaților și accepti o situație discriminatorie.

*Transsexualii sunt cei mai câștigați. Ei primesc felicitări și urări de La mulți Ani și de Ziua Femeii și de Ziua Bărbatului!

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*