Euro testează din nou pragul de 4,84 lei

Publicarea datelor preliminarea referitoare la un vaccin anti-covid produs de compania Moderna, care a produs anticorpi protectori într-un grup mic de voluntari sănătoşi, a crescut apetitul pentru risc al investitorilor, începând de luni seara.

Cursul euro a crescut ușor, marți la prânz, de la 4,8392 la 4,8395 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,839 – 4,845 lei, iar miercuri și-a început ziua peste pragul de 4,84 lei.

Dolarul american a coborât busc, marți, de la 4,4783 la 4,4192 lei, pentru ca miercuri dimineață să înregistreze o creștere ușoară, la 4,42 lei.

 

Moneda elvețiană s-a depreciat rapid la 1,06 – 1,066 franci/euro față de 1,05 – 1,053 franci/euro în ziua precedentă, ceea a făcut ca media ei să scadă de la 4,6037 la 4,5508 lei.

În lipsa unor semnale pozitive în privința modului în care va fi încheiat acordul post-Brexit dintre Marea Britanie și UE, lira sterlină și-a continuat evoluția descendentă, iar media ei a scăzut de la 5,4272 la 5,4129 lei.

După creșterea de luni, la 1.754 – 1.765 dolari, uncia de aur a scăzut marți, pe piețele specializate, la 1.728 – 1.739 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la de la maximul istoric de 253,7705 lei, la 246,6258 lei.

 

Nivelul lichidității din piața monetară a atins un nivel optim, astfel că în ultimele ședințe, indicii ROBOR au stagnat.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat luni la 2,44%, nivel care nu a mai fost atins începând cu 25 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,54%, minim al ultimilor doi ani, iar ROBOR la 12 luni, la 2,60%.

 

Monedele din regiune s-au apreciat ușor față de euro. Cea poloneză s-a mișcat în culoarul 4,549 – 4,568 zloți, iar cea maghiară s-a tranzacționat în culoarul 349,7 – 353,6 forinți.

Creșterea apetitlui pentru risc a provocat aprecierea euro la 1,0903 – 1,0976 dolari.

Bitcoin fluctua marți între 9.500 și 9.800 dolari, în ușoară scădere față de luni.

 

*Analiza valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14.00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*