Acordul de la Minsk a apreciat leul

13 februarie 2015 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Reducerea aversiunii fata de risc, dupa anuntul referitor la ajungerea unui acord privind incetarea ostilitatilor in Ucraina, a determinat aprecierea monedelor din regiune, inclusiv a leului.

Cursul euro a coborat astfel, joi, de la 4,4420 lei la 4,4316 lei, intr-o sedinta in care deschiderea s-a realizat pe scadere pentru leu, la 4,4470 unitati/euro. Anuntul facut de presedintele rus Vladimir Putin privind incheierea unui acord la Minsk a avut un efect instantaneu, euro coborand la un minim de 4,4280 lei, pentru ca la ora 14:00, dupa temperarea entuziasmului din piete, cotatiile sa urce la 4,4340 – 4,4370 lei, mai jos cu circa jumatate de ban fata de valorile inregistrate miercuri la aceeasi ora.

Media dolarului american a coborat de la 3,9270 la 3,9081 lei, iar cea a francului elvetian de la 4,2388 la 4,2024 lei, in conditiile in care raportul acestuia fata de euro a crescut la 1,05 franci.

Leul ar putea reveni insa pe depreciere in cazul in care nu se va ajunge la un acord in privinta datoriei publice a Greciei.

Monedele din regiune aveau ieri o evolutie asemanatoare cu cea a leului  fata de euro. Cea poloneza se intarea la 4,182 – 4,213 zlotim iar cea maghiara la 307,3 – 309,7 forinti.

Perechea euro/dolar avea o evolutie foarte stabila, tranzactiile de pe pietele internationale realizandu-se intre 1,1302 si 1,1355 dolari.

Investitorii asteapta deciziile care vor fi luate la inceputul saptamanii viitoare, dupa ce reuniunea Eurogrup de acum doua zile s-a incheiat fara sa se ajunga la un acord intre Grecia si partenerii sai din zona euro si fara o declaratie comuna. „Am inregistrat progrese dar nu am ajuns la o concluzia comuna”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogrup.

Grecia a primit, intre 2010 si 2012, din partea FMI-UE-BCE un ajutor in valoare de 240 miliarde dolari, cu conditia unui program drastic de austeritate.

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizat de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*