Analiștii anticipează un curs de 4,9 lei pentru ianuarie 2021

27 august 2020 | 0 comentarii |

Sondajul pe iulie realizat în randul membrilor CFA România, prezentat miercuri, sugerează că tabloul economiei românești nu este unul pesimist, având în vedere că se prognozează o revenire în „W”, care prevede ca o parte a economiei să se recupereze rapid, în timp ce o altă parte va avea o recuperare lentă. Analiștii consideră că se va menține o perioadă lungă de timp comportamentul privind consumul, munca și călătoriile, iar investiţiile în infrastructură, educaţie, sănătate și tehnologie, o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi creșterea eficienţei parteneriatelor public-privat ar putea duce la ieşirea din mai rapidă din criză.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a coborât la 30,3 puncte, mai jos cu 3,8 puncte comparativ cu iunie, respectiv cu 17,9 puncte faţă de aceeaşi lună din 2019.

Valoarea medie anticipată pentru euro este de 4,9022 lei în cazul orizontului de șase luni, respectiv de 4,9582 lei pentru orizontul de 12 luni, „în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,85 şi 5,15 lei”, așa cum se precizează în comunicatul de presă al CFA România.

 

Cursul euro a urcat miercuri, de la 4,8392 la 4,8404 lei, maximul ultimei luni, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,838 – 4,843 lei.

Media monedei americane a urcat de la 4,0915 la 4,0963 lei, în condițiile în care perechea euro/dolar fluctua între 1,1772 și 1,1841 dolari.

Semnele apariției în zona euro a celui de al doilea val al pandemiei de Covid 19 a reprezentat scenariul care a produs scăderea euro. Pe de altă parte, piețele așteptau discursul de joi al președintelui Rezervei Federale americane, Jerome Powell, la simpozionul annual de la Jackson Hole, Wyoming.

 

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,073 – 1,076 franci/euro, motiv de creștere a cursului de la 4,5001 la 4,5042 lei.

Cursul lirei sterline a urcat de la 5,3635 la 5,3863 lei.

Uncia de aur scădea pe piețele specializate de la 1.928 la 1.905 dolari, pe fondul reducerii cererii de metal prețios. În aceste condiții, prețul gramului de aur stabilit de BNR a coborât la rândul său, miercuri, de la 253,1427 la 252,7612 lei.

 

După creșterile de la începutul săptămânii, indicii ROBOR au luat o pauză.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,09%.

Indicele ROBOR la 12 luni a rămas în continuare la 2,13%.

 

În regiune, media monedei poloneze față de cea unică a crescut de la 4,3915 la 4,4032 zloți, în timp ce moneda maghiară cunoștea a treia zi consecutivă de depreciere, cursul ei urcând de la 353,71 la 353,95 forinți.

Bitcoin cobora pe platformele specializate la 11.100 – 11.400 dolari.

 

*Analiza vlutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*