Criza de medicamente oncologice in atentia Avocatului Poporului

Institutia s-a sesizat din oficiu, dupa ce tot mai multi pacienti au reclamat lipsa unor astfel de medicamente in farmacii.

 

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Criza medicamentelor, in special a celor folosite in tratamentul afectiunilor oncologie, a ajuns si in atentia Avocatului Poporului. Institutia a anuntat ca s-a sesizat din oficiu, in urma tot mai numeroaselor semnale venite din partea pacientilor cu cancer, care reclama ca nu isi mai pot urma tratamentul care ii tin in viata.

Multi dintre ei au adresat petitii in acest sens Avocatului Poporului care, in acest fel a aflat ca „de aproape un an, lipsesc din farmacii unele citostatice de baza, pe motiv ca sunt ieftine si nu ar aduce suficient profit”, dupa cum se mentioneaza intr-un comunicat al institutiei.

Pacientii s-au plans in special de lipsa medicamentelor Tamoxifon, folosit in tratamentul cancerului de san, Zoladex, folosit pentru tratamentul cancerului de prostata, precum si Dactinomicina, Tisplatin, Dacarbazina, Bleomycin. In lipsa acestor medicamente, pacientii nu mai pot respecta ghidurile de standardizare emise de Ministerul Sanatatii privind tratamentele prescrise pentru diferite forme de cancer, fapt considerat foarte ingrijorator de Avocatul Poporului.

 

Ministerul sanatatii 2 jpgIn aceste conditii, institutia va efectua verificarile ce se impun pentru a stabili carui fapt i se datoreaza aceasta situatie si se va adresa institutiilor abilitate pentru a face demersurile necesare ca pacientilor sa le fie respectate drepturile.

Primele semnale privind criza medicamentelor au aparut la inceputul acestui an, cand tot mai multi pacienti au inceput sa reclame faptul ca nu mai gasesc in farmacii medicamentele de care aveau nevoie, unele dintre ele vitale in cazul bolnavilor cronici. Cauza principala a crizei o constituie o prevedere legala intrata in vigoare in luna iulie a anului trecut, care le impune producatorilor un anumit prag pe care preturile medicamentelor nu trebuie sa il depaseasca.

Fiind obligati sa fixeze preturi pe care le considera neprofitabile, acestia au inceput sa retraga de pe piata romaneasca mai multe medicamente, sustinand ca o continuare a distribuirii acestora in farmaciile romanesti le-ar aduce pierderi considerabile.

 

farmacie medicamentePromisiunile autoritatilor din Sanatate sunt insa ca problema crizei medicamentelor este pe cale de a fi rezolvata, printr-o noua modificare a metodologiei de calcul a pretului medicamentelor. In acest sens s-a constituit deja un grup de lucru la Ministerul Sanatatii, care lucreaza la elaborarea noii metodologii de calcul, in colaborare cu reprezentanti ai producatorilor. Astfel stand lucrurile, ramane de vazut care vor fi solicitarile Avocatului Poporului pe aceasta tema, autosesizarea fiind putin tardiva, dupa ce Ministerul Sanatatii si producatorii au ajuns la o intelegere pentru rezolvarea crizei.

In cursul anului trecut, de pe piata romaneasca au disparut aproape 700 de medicamente, iar anul acesta exista riscul ca alte 123 sa aiba aceeasi soarta, in cazul in care nu va fi stabilita cat mai curand noua metodologie de calcul a preturilor practicate in farmacii, care ar pune capat crizei si ar readuce in farmacii medicamentele retrase de producatori.

 


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*