Euro a crescut cu doi bani

2 august 2013 | 0 comentarii |

Perspectiva ca Rezerva Federala americana sa restranga programul de achizitii de obligatiuni ale Trezoreriei SUA si ale companiilor americane, care are o valoare lunara de 85 miliarde dolari, a creat un sentiment negativ in randul investitorilor, care au inceput, din nou, sa renunte la activele riscante, precum euro sau monedele emergente.

Pe acest fond, anuntul BNR conform careia rezervele sale valutare au crescut in iulie cu mai mult de 1 miliard de euro, la 33,3 miliarde euro, semn ca banca centrala a fost cumparator de valuta, in perioada de apreciere a leului, nu a avut efecte semnificative in piata.

Cursul euro a urcat de la 4,4048 la 4,4255 lei, pe o piata unde deschiderea s-a realizat pe apreciere pentru leu, la 4,4140 – 4,4170 lei, fata de 4,4190 – 4,4220 lei, la inchiderea de miercuri. Presiunea pe cumpararea de valuta a impins euro pana la un maxim de 4,4250 lei, la ora 14:00 tranzactiile realizandu-se la 4,4210 – 4,4240 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,3169 la 3,3420 lei, iar cel al francului elvetian de la 3,5778 la 3,5911 lei.

Monedele din regiune au avut fata de euro o evolutie asemanatoare cu cea a leului, pana la jumatatea zilei cand au inceput sa recupereze terenul pierdut. Cea poloneza se tranzactiona la 4,23 – 4,255 zloti, iar cea maghiara la 298,7 – 300,2 forinti.

Perechea euro/dolar, care a crescut pe pietele asiatice pana la 1,3311 dolari, cobora pe cele europene la circa 1,3220 dolari.

Trecerea pe depreciere a euro s-a datorat publicarii datelor privind PIB-ul SUA in al doilea trimestru, care a cunoscut o crestere mai importanta decat cea prognozata de analisti, dar si a raportului privind piata muncii americane, care la randul ei s-a imbunatatit. In opinia investitorilor aceste date pozitive vor permite Fed sa reduca sumele pe care le injecteaza in economia americana prin programul sau de relaxare cantitativa.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru luna viitoare la 1,3229 – 1,3272 dolari iar pentru decembrie la 1,3240 – 1,3260 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*