Euro a crescut cu sase bani, de la inceputul anului

13 ianuarie 2014 | 0 comentarii |

Primele zece zile ale lui 2014 au adus o depreciere semnificativa a leului fata de principalele valute. Euro a crescut, fata de finalul lui 2013, cu 5,93 bani, dolarul cu 8,81 bani, iar francul elvetian cu „doar” 2,76 bani.

Principalele cauze care vor pune presiune pe leu anul acesta sunt, in opinia majoritatii analistilor, reducerea de catre Rezerva Federala americana a programului sau de relaxare cantitativa (QE), primul pas fiind facut luna trecuta, cand suma injectata lunar in economia americana a fost scazuta de la 85 la 75 miliarde dolari. La aceasta se adauga anul electoral major prin care trece Romania, cu alegerile europarlamentare si prezidentiale, care pot crea derapaje economice populiste.

Deloc de neglijat este si decizia de la jumatatea saptamanii trecute, a BNR, de a scadea dobanda de politica monetara la un nou minim istoric, de la 4 la 3,75%/an, dar si reducerea ratelor la rezervele minime obligatorii la lei la 12%, respectiv la 18%, la cele in valuta.

Astfel, in primele trei sedinte, volatilitatea cursului euro s-a redus la 4,4947 – 4,5010 lei. Au urmat declaratiile de miercuri dupa amiaza ale guvernatorului Mugur Isarescu, care a afirmat ca leul ar trebui sa scada dupa deciziile luate. „In mod nor­mal asa ar trebui sa se intample, eu ma tem ca nu se va intampla si n-am folosit expresia «ma tem» aiurea, ci cu sub­inteles”, a spus seful bancii centrale, el considerand drept „normala” o volatilitate a cursului de 5%.

Prin semnalul clar dat pietei, BNR doreste astfel sa stimuleze atat creditarea, lichiditatile eliberate in piata fiind de 4 miliarde de lei si 500 de milioane de  euro, dar si exporturile, motorul cresterii PIB, prin deprecierea leului.

In aceste conditii, cursul euro urca joi la 4,5290 lei si a incheiat saptamana la 4,5447 lei, valoare care reprezinta cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni si este foarte aproape de maximul din 2013, care a fost de 4,5535 lei.

Sedinta de vineri s-a deschis la 4,5370 – 4,54 lei, in crestere cu circa un ban fata de inchiderea precedenta. La jumatatea zilei, euro se tranzactiona la 4,5430 – 4,5470 lei, maximul atins fiind de 4,5480 lei, pentru ca la finalul zilei cotatiile sa fie de 4,5410 – 4,5440 lei.

Cursul dolarului a urcat si el saptamana trecuta, de la 3,2990 la 3,3432 lei, cel mai ridicat nivel incepand cu 18 septembrie 2013, iar francul elvetian a ircat  de la 3,6372 la 3,6822 lei.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pentru martie la 4,53 – 4,55 lei, iar pentru finalul lui 2014, pretul futures a fost de 4,584 lei, aproape de limita de fluctuatie prognozata de analistii financiari, minimul situandu-se la 4,35 lei.

Perechea euro/dolar a scazut joi la 1,3549 dolari, minimul ultimelor cinci saptamani, si a inchis vineri pe pietele americane la 1,3670 dolari. Cresterea euro s-a datorat publicarii datelor privind piata muncii din SUA, unde in decembrie au fost create doar 74.000 de noi locuri de munca, fata de prognozele care indicau o majorare de 197.000.

La Sibiu, euro s-a tranzactionat pe martie la 1,3555 – 1,3687 dolari, pe iunie la 1,357 – 1,368 dolari, iar pe septembrie 1,363 dolari. Uncia de aur a fluctuat pe februarie intre 1.220 si 1.247 dolari.

*Analiza saptamanala valutara&futures (cuprinde perioada 6-10 ianuarie 2014) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*