Euro a revenit sub pragul de 4,40 lei

28 iulie 2014 | 0 comentarii |

Stirea conform careia banca americana JP Morgan va include  titlurile de stat romanesti in indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade, a avut un efect pozitiv asupra evolutiei leului fata de principalele valute.

Reamintim ca la finalul lui 2012 britanicii de la Barclays au inclus obligatiunile locale intr-un indice regional, decizie care a fost urmata in martie 2013 de cei de la JP Morgan care le-au introdus intr-un indice al pietelor emergente, ceea ce a provocat, la vremea respectiva, o crestere semnificativa a cererii de titluri romanesti, implicit a achizitiilor de lei de catre nerezidenti.

Pe acest fond, leul a reusit sa recupereze tot terenul pierdut in fata euro in precedentele doua saptamani, aprecierea fiind de aproape 7 bani.

La inceputul perioadei abalizate, cursul euro a crescut la 4,4488 lei, o medie mai ridicata inregistrandu-se la jumatatea lunii mai, iar cotatiile din piata au urcat aproape de 4,46 lei. Au urmat patru sedinte consecutive de scadere a cursului, vinerea trecuta BNR anuntand o medie de 4,40 lei.

La finalul perioadei, volumele de tranzactionare au fost mai mari decat cele cu care este obisnuita piata in aceasta perioada, ea deschizand  la 4,4060 lei. Cererea mare de lei a continuat si pe pietele internationale, unde cotatiile au scazut la 4,3870 – 4,39 lei.

Cursul dolarului american a coborat si el, de la 3,2929 lei, medie care nu a mai fost atinsa din ultima parte a lunii februarie, la 3,2715 lei, iar cel al  francului elvetian, de la 3,6617 lei, maxim al ultimelor 11 saptamani, la 3,6204 lei.

Scaderea sub pragul psihologic de 4,38 lei ar putea conduce euro spre 4,35 lei. Insa aceasta evolutie ar putea fi stopata de evenimentele geopolitice, precum cele din Ucraina sau Israel, care creeaza un climat dificil pentru monedele emergente.

Perechea euro/dolar a avut o evolutie descendenta, ea coborand de la 1,3550, la inceputul perioadei, la 1,3421 dolari, la finele ei, cotatie care reprezinta minimul ultimelor opt luni, pentru ca piata americana sa inchida vineri la 1,3430 dolari.

Aceasta tendinta se va mentine, in conditiile in care BCE este interesata sa deprecieze euro, iar Comisia Europeana doreste sa impuna sanctiuni extrem de dure Rusiei. In schimb, dolarul este sprijinit de faptul ca Rezerva Federala americana este pregatita sa creasca dobanzile si sa incheie programul de relaxare cantitativa, prin care a supraalimentat pietele cu sute de miliarde de dolari, pentru a sustine cresterea economica a SUA.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pe septembrie la 1,3422 – 1,3541 dolari, pe decembrie la 1,3437 – 1,3549, pe martie la 1,3465 dolari, iar pe iunie viitor la 1,3499 dolari. Pretul futures al unciei de aur a fluctuat intre 1.289 si 1.312 dolari.

*Analiza saptamanala valutara&futures (cuprinde perioada 21-25 iulie) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*