Euro, inapoi la 4,42 lei

15 septembrie 2014 | 0 comentarii |

Evolutia leului a fost una depreciativa in ultima saptamana, intr-un context regional provocat de situatia precara din Ucraina si de temerile legate de rezultatele referendumului privind independenta Scotiei.

Acestea au provocat deprecierea euro si a lirei sterline, in timp ce investitorii si-au inmultit plasamentele in dolar, considerat o „moneda refugiu”.

Saptamana a debutat cu un curs al euro de 4,4085 lei, maximul de 4,4287 lei fiind atins miercuri, intr-o sedinta in care cotatiile au crescut pana la 4,4350 lei.

Ultimele doua sedinte au fost mai calme, media coborand vineri, la 4,4184 lei,  cand piata s-a deschis aproape de 4,42 lei, nivel asemanator cu cel de la inchiderea de joi. Volumele de transfer au fost reduse, iar tranzactiile s-au realizat intre un minim de 4,4140 si un maxim de 4,4260 lei, cotatiile de la inchidere fiind de 4,42 – 4,4230 lei.

Cursul dolarului american a fluctuat intre 3,4056 si 3,4307 lei, maxim al ultimelor 14 luni, pentru ca la finalul saptamanii acesta sa scada la 3,4197 lei.

Media francului elvetian a crescut la jumatatea saptamanii, la 3,6669 lei, nivel care se mai inregistra in aprilie, pentru ca vineri sa coboare la 3,6540 lei.

Evolutii asemanatoare fata de euro au avut si monedele din regiune. Atrage atentia deprecierea importanta a rublei, care a coborat la minimul istoric de 37,726 fata de dolar si 48,672 fata de euro. Scaderea a aparut dupa ce Uniunea Europeana a inclus pe lista sanctiunilor economice marile companii rusesti din domeniul energiei.

Perechea euro/dolar a scazut marti la 1,2860 dolari, minimul ultimelor 14 luni, pentru ca la finalul saptamanii tranzactiile sa se realizeze la 1,2910 – 1,2979, pietele americane inchizandu-se la 1,2969 dolari.

Investitorii asteapta, pe langa referendumul din Scotia, sedinta Comitetului monetar al Rezervei Federale americane (FOMC), care se va desfasura saptamana aceasta, pentru a-si clarifica opiniile privind momentul in care Banca Centrala a SUA va declansa cresterea dobanzilor, in contrast cu BCE care a scazut dobanda sa cheie la minimul istoric de 0,5%.

Masura luata de BCE este una foarte criticata de economistii germani, care o considera ca fiiind una ce va sustine economiile risipitoare din sudul Europei pe cheltuiala Germaniei.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pe decembrie la 1,2868 – 1,2992 dolari, pe martie la 1,2901 – 1,3015 dolari, iar pe iunie viitor la 1,2901 – 1,2985 dolari. Pretul futures al unciei de aur a scazut de la 1.260 dolari, la inceputul saptamanii, la 1.227 dolari, la finalul ei.

*Analiza saptamanala valutara&futures (cuprinde perioada 8-12 septembrie) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*