Leul a prins puteri după acordul de la Bruxelles

22 iulie 2020 | 0 comentarii |

Ziua istorică de 21 iulie, când liderii din UE au reușit să ajungă la un compromis în privința unui nou plan Marshall, unul de sorginte strict europeană de această dată, a cărui valoare se ridică la 750 miliarde euro, deși o mare parte din sumă reprezintă doar facilități de împrumut, a indus în piețe o creștere a apetitului pentru risc, ceea ce a dat și leului românesc puterea de a se aprecia în raport cu moneda unică.

Cursul euro a coborât de la 4,8427 la 4,8417 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au rezumat la culoarul 4,84 – 4,844 lei, după ce în cursul dimineții a fost atins pe piețele asiatice un minim de 4,836 lei.

 

Media dolarului american a urcat de la 4,2274 lei, minim al ultimelor patru luni, la 4,2317 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat ușor, la 1,072 – 1,076 dolari, ceea ce a făcut ca media ei să urce de la 4,4992 la 4,5092 lei.

Cursul lirei sterline a cunoscut cea mai mare creștere, de la 5,3222 la 5,3686 lei, semn că ea rămâne conectată la evoluțiile din Europa.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR a crescut marți de la 246,0727 la 248,0953 lei, în condițiile în care cursul monedei americane s-a apreciat, iar uncia de aur a sărit la 1.818 – 1.828 dolari, nou maxim al acestui an, mai sus cu circa 300 dolari comparativ cu începutul anului.

 

Echilibrul din piața monetară a devenit o constantă în ultimele săptămâni, evoluție reflectată de stabilitatea indicilor ROBOR.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat  marți, la 2,15%, nivel asemănător cu cel din aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar ROBOR la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

 

Monedele din regiune au continuat să se aprecieze față de euro, cotația oficială a celei poloneze coborând de la 4,4683 la 4,4417 zloți, iar a celei maghiare, de la 352,26 la 351,67 forinți.

Acordul încheiat la Bruxelles a avut ca efect aprecierea euro până la un maxim de 1,1470 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din 9 martie.

Bitcoin a crescut pe platformele specializate de la 9.200 la 9.400 dolari.

 

*Analiza vlutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*