Leul pierde teren in fata euro si a dolarului

Publicarea unor date economice negative din zona euro si-a pus, miercuri, amprenta asupra evolutiei leului in fata monedei unice si a celei americane.

Cursul euro a urcat ieri de la 4,3311 la 4,3344 lei, intr-o sedinta in care deschiderea s-a realizat la 4,3320 – 4,3340 lei, cotatii apropiate de inchiderea de marti. Lipsa ofertei de valuta a ridicat euro pana la un maxim de 4,3360 lei, pentru ca la ora 14:00 acesta sa se intoarca la cotatiile de la deschidere.

Dolarul american a inregistrat un salt consistent, de circa 1%, cursul urcand de la 3,3311 la 3,3630 lei. Francul elvetian a scazut de la 3,4910 la 3,4702 lei.

Leul ar putea reveni astazi pe crestere, cand are loc o licitatie de titluri de stat cu scadenta la trei ani, dealerii asteptandu-se la o majorare a ofertei de valuta venita din partea strainilor care sunt interesati de cumpararea de obligatiuni romanesti.

Piata nu a fost influentata de anuntul privind mentinerea unui excedent de valuta al contului curent al balantei de plati, care conform BNR a fost in primul trimestru de 69 milioane euro, comparativ cu un deficit de 796 milioane euro in primele trei luni ale anului trecut.

In regiune, moneda poloneza se deprecia fata de euro la 4,165 – 4,178 zloti. In schimb cea maghiara se aprecia la 291,5 – 294,7 forinti.

Intrarea in recesiune a Frantei, a doua economiei a zonei euro, in primul trimestru si cresterea minora, cu doar 0,1%, a PIB-ului Germaniei, in aceeasi perioada, dupa ce cifrele pe ultimul trimestru din 2012 au fost trase in jos, a avut efecte negative asupra perechii euro/dolar care cobora ieri la 1,2853 – 1,2941 dolari. In schimb, SUA pare sa fi intrat intr-un nou ciclu de crestere economica, ceea ce ar permite Rezervei Federale sa renunte la injectiile lunare de lichiditate, care se ridica la 85 miliarde dolari, si care au ca efect deprecierea dolarului.

De altfel, moneda americana a continuat sa se aprecieze in fata celei japoneze, atingand ieri un maxim 102,44 yeni, care nu s-a mai inregistrat din octombrie 2008.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pe iunie la 1,2860 – 1,2916, respectiv la 1,2890 – 1,29 dolari pe septembrie, iar uncia de aur scadea la 1.406 – 1.413 dolari pentru scadenta de luna viitoare.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14:00) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*