Leul s-a depreciat usor
Cateva ordine comerciale de cumparare de valuta au facut ca, pe o piata cu volume reduse de transfer, leul sa se decupleze fata de celelalte monede din regiune si sa se deprecieze in fata euro.
Cursul monedei unice a crescut ieri, de la 4,4653 la 4,4694 lei. Piata s-a deschis la 4,46 – 4,4630 lei, cotatii apropiate de cele de la inchiderea de marti, pentru ca ordinele de cumparare de valuta sa readuca euro la 4,47 lei, maximul atins fiind de 4,4740 lei. Dupa anuntarea cursului, cotatiile au revenit spre cele de la deschidere, la ora 14:00 ele fiind de 4,4620 – 4,4650 lei.
Cursul dolarului american a a scazut de la 3,3719 la 3,3693 lei, iar cel al francului elvetian, de la 3,6092 la 3,6064 lei.
Leul se va mentine, in perioada urmatoare, in culoarul 4,45 – 4,48 lei, evolutia sa urmand sa fie marcata, in principal, de factorii externi, precum situatia din Siria sau de decizia pe care o va lua Rezerva Federala americana, la jumatatea saptamanii viitoare, in ceea ce priveste politica sa monetara.
Monedele din regiune se apreciau miercuri, in fata euro, cu circa 0,2%. Cea poloneza se intarea la 4,223 – 4,252 zloti, iar cea maghiara la 298,5 – 299,7 forinti.
Perechea euro/dolar se apropia ieri de pragul de 1,33 dolari, urcand la 1,3231 – 1,3282 dolari. Declaratia presedintelui Obama ca doreste sa dea o sansa diplomatiei in cazul Siriei, a calmat spiritele in privinta declansarii, in scurt timp, a unui conflct armat in Orientul Mijlociu, ceea ce a readus apetitul pentru activele riscante, asa cum este considerata moneda europeana.
In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pe decembrie la 1,3273 – 1,3276 dolari, iar uncia de aur, cu scadenta octombrie, la 1.362 dolari.
*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D