Leul se apreciaza inainte de Paste

18 aprilie 2014 | 0 comentarii |

Declaratiile, de miercuri, ale presedintelui Rezervei Federale americane, Janet Yellen, referitoare la necesitatea ca dobanzile din SUA sa fie mentinute la cote mai scazute, pentru a stimula economia, a avut ca efect o crestere a plasamentelor in active cu randamente mai ridicate, ceea ce a permis aprecierea leului.

Cursul euro a scazut joi, de la 4,4776 lei, maximul ultimelor trei saptamani, la 4,4684 lei, intr-o sedinta care s-a deschis la 4,4650 – 4,4680, fata de 4,4680 – 4,4710 lei, la inchiderea de miercuri. Volatilitatea cotatiilor a fost redusa, tranzactiile realizandu-se intre un minim de 4,4630 si un maxim de 4,4680 lei. La ora 14:00, euro fluctua intre 4,46 si 4,4630 lei.

Deprecierea dolarului american a fost mai mare, cursul sau coborand de la 3,2340 la 3,2233 lei. La randul sau, francul elvetian scadea de la 3,6797 la 3,6694 lei.

Monedele din regiune se mentineau fata de euro in culoarele trasate acum doua zile. Cea poloneza se tranzactiona la 4,19 – 4,197 zloti iar cea maghiara intre 307,7 si 308,5 forinti.

Perechea euro/dolar crestea ieri, la 1,3821 – 1,3864 dolari, evolutie datorata declaratiilor presedintelui Fed, care considera ca dobanzile foarte mici din SUA, care se afla in prezent aproape de 0%, ar trebui mentinute cat mai mult timp.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru iunie la 1,3835 – 1,3863 dolari, iar uncia de aur cu scadenta in 28 aprilie, la 1.299 – 1.301 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*