Martirii inchisorilor comuniste, marturisitori ai neamului romanesc

Prof.dr. Valeriu Bistriceanu

„Iarta-i  Doamne ! Iarta-i Doamne pe toti !”- asa incepe, conciliant, dna. prof.Violeta Vilcu si bine spune, un articol publicat in urma participarii la vizita ministrului Culturii la fosta Inchisoare comunista din Ramnicu Sarat.

Da, suntem un popor crestin, un popor care a stat ca un scut in Evul Mediu in fata otomanilor, o adevarata pavaza pentru crestinatatea apuseana. Papa acelor vremuri l-a numit pe Stefan cel Mare si Sfant „atletul crestinatatii”, pentru faptele sale de eroism. Acelasi popor sta acum si va sta si in viitor in fata secularizarii occidentale din zilele noastre. Un neam bland, iubitor de aproapele indiferent de confesiunea acestuia. Un popor care, desi cum spunea Octavian Goga intr-un moment de dezamagire „a cazut lamentabil la examenul istoriei” si istoria iata ca se repeta, este sortit sa ramana crestin. Cu toate acestea, dupa cum vedem, a reusit sa si pastreze credinta in Dumnezeu si traditiile din care isi trage seva. De ce oare afirma atat de dramatic si categoric O.Goga ceea spuneam mai sus? Probabil, pentru ca si pe vremurile acelea, ca si acum, in fata natiunii, la conducerea tarii parveneau oameni care nu au nimic in comun cu ceea ce este poporul roman si interesele sale legitime, desi de cele mai multe ori provin chiar din randurile poporului. Avem de face cu un neam harsit, de-a lungul istoriei, de viata grea sub dominatia otomana, austro-ungara, fanariota si nu in ultimul rand comunista.

Personajele malefice celebre din literatura ar avea, cred, multe de invatat de la asa-zisii conducatori ai neamului romanesc de dupa 1989.

Iata ca Bunul Dumnezeu nu-i uita pe martirii inchisorilor politice comuniste si, in ceasul  al 12 lea, se doreste cel putin declarativ, un muzeu al terorii la inchisoarea de la Ramnicu Sarat, cunoscuta ca una dintre cele dure puscarii politice comuniste.

Da, istoria trebuie reevaluata, rescrisa corect si fara patima. Ceea ce a fost a fost, dar ceea ce este adevar istoric trebuie recunoscut in fata timpului. Din pacate, se pare ca acest lucru este foarte greu, caci multe personaje ce populeaza inca lumea noastra  ar trebui sa renunte la obedienta fata de niste idealuri false care le-au orbit viata. Si aici, ma refer la acele personae sincere, de buna credinta, care au crescut cu idealurile mistificate ale comunismului si pe care realitatea dura a zilelor noastre ii aduce intr-o reala stare de deruta, ei interpretand istoria receta prin prisma unui prezent fals si nu pe baza dovezilor sau si mai grav prin prisma propriilor interese, mici, meschine  si nesemnificative in fata istoriei. Acestora li se adauga, e adevarat, si cei care se fac vinovati de savarsirea unor orori incredibile si care fug de raspunderea faptelor lor. Cladirea Inchisoarii politice de la Ramnicu Sarat este o dovada concludenta a unor realitati pe care nu ni le mai dorim, marturiile supravetuitorilor ne oripileaza si constitue, deasemenea, dovezi irefutabile ale ororilor din puscariile politice comunite.

Nu as fi scris aceste randuri, dar am cunoscut candva, si nu e mult de atunci, un fost primar al orasului Sighetul Marmatiei din perioda postdecembrista, un om de o tinuta morala exemplara. Una din durerile domniei sale a fost si este faptul ca Muzeul Memorialul durerii de la Sighet „arata cum arata”. Va marturisec ca la inceput nu l-am inteles, caci tocmai vizitasem  muzeul si eram profund impresionat, considerandu-l o realizare notabila in rescrierea istoriei unei epoci. Dar sa va spun de ce fostul primar al Sighetului este necajit si cred ca are dreptate. Domnia sa afirma ca interese oneroase ale unor persoane aparent respectabile, pe deoparte, si interese oculte ale altora au facut ca puscaria politica comunista sa fie cosmetizata pentru vizitatori, ceea ce in fapt denatureaza adevarul istoric al locurilor unde au fost schingiuti si omorati oameni.

Scriu aceste randuri din dorinta si cu speranta ca poate cineva va intelege ca realitatea istorica trebuie conservata asa cum este ea, atunci cand aceasta este posibil, si nu cosmetizata, caci minciuna are picioare scurte. E drept ca ea ne poate tine in intuneric zeci de ani, asa cum s-a intamplat in epoca comunista.

Cu siguranta, fiecare epoca istorica are si partile ei bune si partile mai putin bune, dar este la fel de pagubos in fata istoriei sa le neglijam pe oricare dintre ele, fie ele bune sau rele.

Personal, am un mare respect pentru poporul evreu, pentru tot ceea ce face el pentru a tine treaza constiinta holocaustului din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si aceasta nu cu ura, nu cu patima, ci cu dorinta de a nu se mai permite repetarea ororilor din acele vremuri. Si noi, cred eu, avem datoria morala sa facem tot posibilul ca sa nu se mai intample vreodata ceea ce s-a intamplat in puscariile politice comuniste romanesti sau de oriunde altundeva.

*Prof.dr.Valeriu Bistriceanu este medic de medicina familiei, presedinte al Societatii de Medicina Familiei – Buzau, membru in Comisia Superioara de Disciplina a Colegiului Medicilor din Romania, presedinte al Fundatiei „Vasile Voiculescu” Buzau.