Zâmbete și negocieri
Zâmbetul și o glumă pot fi cei mai buni aliați atunci când vrem să obținem ceva ce ne dorim, să „spargem gheața” într-o negociere. E bine să avem însă grijă să nu exagerăm, mai ales când negociem cu o persoană din altă cultură…
Așadar, ză ne începem și noi ziua cu un zâmbet decent și cu o glumă bună, ca să ne meargă bine și să realizăm tot ce ne-am propus!
Într-un magazin, la o tejghea, stătea un înger minunat.
– Ce vinzi aici? – îl întreb.
– Toate darurile lui Dumnezeu! îmi răspunde.
– Costă mult?
– Nimic! Totul e gratis!
Mă uit în jur cu curiozitate: sticle cu încredere, pachete de speranță, ambalaje pentru fericire. Îmi fac curaj și cer:
– Dă-mi te rog, multă iubire, toată iertarea, o sticlă de încredere, destulă fericire și… salvare pentru prietenii mei!
Îngerul îmi pregătește un pachețel cât să îmi încapă în palmă.
– Doar atât? întreb.
Iar el zâmbind, răspunde:
– Prietene, magazinul lui Dumnezeu nu vinde fructe… vinde semințe!
MORALA: Toți primim semințe… Unii dintre noi le semănăm și le dezvoltăm, alții uită de ele sau nu le acordă îngrijirea necesară… Ține doar de noi să fim „gradinarii” propriei vieți!
***
O femeie care se plictisea în timpul zilei, când soțul era la serviciu, își invită amantul.
Băiatul ei de 9 ani vine acasă pe neașteptate. Ea îl băgă pe băiat în baie.
Vine pe neașteptate acasă și soțul. Femeia îl băgă și pe amant în baie.
Băiatul zice: Cam întuneric aici.
Amantul zice: Așa este.
Băiatul: Am o rachetă de tenis.
Amantul: Bravo!
Băiatul: Nu vrei s-o cumperi?
Amantul: Nu.
Băiatul: Tata este afară, pot să-i spun că nu vrei.
Amantul: Cât?
Băiatul: 1000 de euro.
Amantul: OK.
A doua zi, tatăl îi spune băiatului să-și ia racheta de tenis pentru că vor face o partidă.
Băiatul: Am vândut-o.
Tatăl: Cu cât?
Bnăiatul: 1000 de euro.
Tatăl: L-ai păcălit pe cumpărător. Mâine mergem la biserică să te confesezi.
A doua zi, băiatul intră în compartimentul pentru confesiuni.
Băiatul: Cam întuneric aici.
Vocea: Doar n-o s-o iei de la capăt!
***
Maria, servitoarea, i-a cerut doamnei o mărire de salariu.
Doamna noastră, cam supărată pe chestia asta, a-ntrebat-o:
– Bine Maria, ia spune-mi mie, de ce vrei să-ți măresc salariul?
– Sunt 3 motive pentru care vreau un salariu mai mare. Primul, este că eu calc cămășile mai bine decât dumneavoastră.
– Cine ți-a spus chestia asta?
– Păi, domnu’!
– Aha!
Și Maria continuă:
– Al doilea motiv este că eu gătesc cu mult mai bine decât dumneavoastră!…
– Asta nu-i adevărat! Cine ți-a spus prostia asta?
– Păi tot domnu’…
– Aaahaaa!
– … Și al 3-lea motiv este că eu fac dragoste mai bine decât dumneavoastră!
Doamna, surprinsă și foarte supărată, pe un ton insinuant:
– Și asta, tooot domnul ți-a spus-o?! Nu-i așaaa?!?
– Nu doamnă! Asta mi-a spus-o grădinarul…
Și uite așa, Măriei i s-a mărit salariul…
*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet și va fi tratată ca atare.