Noi criterii de performanță pentru managerii de spitale și șefii de secții

21 iulie 2025 | 0 comentarii |

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, le-a cerut managerilor care nu sunt de acord sau spun că „nu se pot” aplica noile obiective ale reformei, să plece din funcție, iar șefii de secții și medici au fost avertizați cu sancțiuni . 

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a recunoscut că Sistemul medical este în criză financiară și de personal, dar și că nu avem standarde de calitate și de performanță în spitale și ne confruntăm în continuare cu o criză a medicamentelor și cu ineficiență managerială. Pentru corectarea anomaliilor din sistemul de sănătate au fost anunțate noile măsuri de eficientizare, printr-o reformă reală, astfel încât să se elimine disfuncționalitățile și inechitățile, iar pacientul să beneficieze de servicii de sănătate mai bune și la timp.

Au fost două săptămâni intense. Am încercat să gândim o reașezare a sistemului sanitar. Eficientizare nu înseamnă că vom tăia bani de la pacienți, ci doar că vom reconecta anumite componente care acum funcționează separat. Ani de zile sistemul sanitar a fost peticit. E nevoie de o reformă reală”, a afirmat Alexandru Rogobete, care a precizat că „sunt peste 30 de măsuri, doar în zona Ministerului Sănătății, la care, sigur, se adaugă măsurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Principalele măsuri anunțate vizează introducerea unor indicatori de performanță pentru managerii de spitale și șefii de secții, lansarea unui program-pilot de mobilitate a medicilor specialiști, creșterea valorii punctului pe serviciile medicale ambulatorii, dar și sancțiuni drastice pentru internările fictive și „umflarea” unor costuri.

 

Indicatori de performanță pentru manageri și șefi de secții

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că, prin noul pachet de măsuri, se vor introduce indicatori clari pentru evaluarea managerilor de spitale, cărora le-a cerut mai multă responsabilitate în gestionarea fondurilor, dar și pentru șefii de secție, pe care îi consideră „mici manageri”, care trebuie să-și asume, la rândul lor, responsabilități.

„Există indicatori de evaluare pentru managerii unităților sanitare, indiferent de subordonarea spitalului, care nu au fost actualizați din 2007, suntem în 2025. (…) Ce ne dorim prin această măsură este ca, pe lângă indicatorii pe care îi au deja, prin ordin al ministrului Sănătății să adăugăm indicatori adaptați anului 2025 și adaptați nevoilor reale de evaluare a unui manager de spital. (…) Să fii managerul unui spital nu este un privilegiu, ci o responsabilitate. Am vizitat multe spitale în care am văzut că se poate. În aceeași țară, cu aceeași finanțare și aceeași legislație”, a adăugat Rogobete, care le-a cerut managerilor „care spun că nu se poate, să lase locul liber pentru cei care pot și știu cum se face”. Pe de altă parte, ministrul consideră că managerii care atrag fonduri europene, se implică în atragerea medicilor și se preocupă de calitatea și de diversificarea actului medical, trebuie să fie „premiați”.

Totodată, ministrul a atras atenția că, la ora actuală, nu există criterii minimale pentru concursul de ocupare a unui post de șef de secție, la fel cum „nimeni nu evaluează performanța șefului de secție, care este un mic manager”. În acest context se vor introduce „indicatori de evaluare și de performanță pentru șefii de secție, care trebuie să își asume responsabilitatea performanței echipei pe care o coordonează”.

 

Transferul pacienților fără justificare trebuie să înceteze!

 

Ministrul Sănătății a criticat modul de organizare din unele spitale și a cerut soluții pentru folosirea eficientă a secțiilor existente.

Există spitale în România în care avem mai mulți șefi de secții decât pacienți. Nu ne dorim închiderea acestor secții, nu dăm pe nimeni afară, însă trebuie să găsim o variantă pentru a stimula tratamentul pacienților în cât mai multe secții. Transferul către alte spitale, fără un motiv real, al pacienților, trebuie să înceteze!”, a atras atenția Alexandru Rogobete.

În același context, ministrul i-a lăudat pe medicii dedicați, „oameni excepționali, care fac mai multe gărzi decât trebuie, care stau peste program ca să-și trateze pacienții”, dar i-a criticat dur pe cei care părăsesc spitalul public în timpul programului, subliniind că „reformele sunt pentru colegii care, la 11.00–12.00, părăsesc spitalul public ca să-și vadă pacienții în privat, care își iau concediu ca să meargă în privat”.

Ministrul a denunțat, totodată, situațiile de „fraudă” în decontări și a anunțat sancțiuni drastice pentru cei care regurg la astfel de metode. „Au existat situații în care au fost decontate mai multe servicii pentru un singur pacient, uneori în aceeași zi, deși acel pacient nici măcar nu s-a prezentat la unitatea respectivă. Vom sancționa nu cu amenzi, ci cu 10% din contravaloarea serviciilor decontate”, a avertizat Rogobete.

 

Spitalele vor fi reclasificate

 

Ministrul Sănătății a declarat că, prin noua reformă a Sănătății se va face și o reclasificare a spitalelor, după criterii noi. „Avem multe spitale în România care nu pot oferi serviciile de care comunitatea respectivă are nevoie. Ne propunem revizuirea metodologiei pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență”, a anunțat Rogobete. În plus, vor fi reclaculate tarifele pe caz ponderat în unitățile sanitare cu paturi, pentru care plata se face prin tarif pe caz rezolvat, precum și tarifele pe zi de spitalizare, pe secție, compartiment, pentru secțiile de boli cronice și de recuperare, precum și pentru secțiile și compartimentele de îngrijiri paliative, cu introducerea sumei corespunzătoare plății influențelor salariale determinate de creșterile salariale ale personalului medical și nemedical.

De asemenea, vor exista noi reguli și pentru situațiile în care spitalele publice preiau cazuri din sistemul privat. „Există mulți pacienți care încep tratamentul în unități medicale private. Pacienți care, din motive obiective medicale, se complică și sunt tratați 100% din cazuri în spital public, care investește în recuperarea pacientului sume importante de bani. Dar aceste servicii nu sunt decontate corespunzător de CNAS. Pentru această componentă venim cu o măsură fermă: transferul responsabilității aferente costurilor”, a precizat ministrul. Iar pentru a veni în sprijinul pacienților, Ministerul Sănătății va întări parteneriatul cu sistemul privat, astfel că „pacienții se vor putea prezenta, în ambele medii (public și privat -n.r.), conform noilor măsuri, fără acea taxă suplimentară – coplata”.

 

Crește valoarea serviciilor din ambulatoriu

 

Rogobete a anunțat și o creștere a valorii punctului pentru serviciile medicale în ambulatoriu. „Nu putem dezvolta ambulatoriul de specialitate și spitalizarea de zi fără a plăti și fără a deconta corect serviciile din ambulatoriul de specialitate. Din acest motiv, vom majora punctul pe serviciu medical în ambulatoriul clinic de specialitate, de la o valoare de 5 lei cât este astăzi, neactualizată de peste 10 ani de zile, la 6,50 lei de la 1 august și la 8 lei de la 1 ianuarie. Acest lucru va duce la creșterea, sperăm noi, semnificativă a numărului de intervenții, de diagnostic și de tratament, care se vor efectua în ambulatoriul de specialitate. Am spus încă din prima săptămână, de la preluarea mandatului, că programul în ambulatoriul de specialitate, din spitalele publice, trebuie crescut până la ora 8.00 seara”, pentru a crește adresabilitatea.

În acest scop „venim cu o măsură foarte simplă: flexibilizarea accesului medicilor din secțiile spitalului la activitatea din ambulatoriul integrat de la nivelul spitalelor publice, prin adoptarea unui model de organizare în care toți medicii din secțiile spitalului, indiferent de titulatura didactică, în funcție de disponibilitatea zilnică și de dinamica activității clinice, să poată efectua consultații ambulatorii fără a fi condiționați de un program prestabilit de ore. Practic, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va retrage această birocrație, în care medicii trebuie să-și anunțe pe intervale orare programul în ambulatoriu. Vom lăsa la latitudinea managerilor spitalelor și a șefilor de secție să își organizeze activitatea în ambulatoriul de specialitate, cu mențiunea că tot personalul medical angajat într-un spital public va fi obligat, prin rotaţie, să asigure ore în ambulatoriul de specialitate”, a explicat ministrul Rogobete.

 

Reformarea examenului de specialitate

 

Ministrul Sănătății a vorbit despre necesitatea reformării examenului de specialitate, pentru a aduce mai multă transparență și echitate în sistem.

Examenul de specialitate este o altă componentă importantă în dezvoltarea sistemului de sănătate din România. Există câteva specialități, și aici mă refer la specialitatea de anestezie-terapie intensivă, în care toți medicii rezidenți care finalizează rezidențiatul și se înscriu la examenul de specialitate dau un examen unic la nivel european în aceeași zi, la aceeași oră, cu aceleași subiecte ca toți colegii lor din Uniunea Europeană și astfel beneficiază la final de diploma europeană de medic specialist. Sigur, există și multe specialități în care examenul de specialitate este organizat în cabinetul profesorului, cu ușile închise. Acest lucru trebuie să înceteze rapid, dacă ne dorim să stimulăm tinerii, colegii de vârsta mea și nu doar, dacă ne dorim ca aceștia să rămână în spitalele publice într-un mod obiectiv, nu într-un mod subiectiv”, a spus Rogobete, care consideră că prin noua metodologie se va reduce „exodul medicilor care pleacă din România pentru că nu au un post în spital și, pe de altă parte, să creștem accesul pacienților la servicii medicale în zonele slab deservite medical”.

 

Program-pilot pentru mobilitatea medicilor specialiști

 

Ministrul a anunțat și lansarea unui proiect-pilot de mobilitate medicală, care ar trebui să atenueze lipsa de personal în spitalele din zonele slab deservite și acoperirea unor vulnerabilități ale sistemului medical.

„Există multe unități sanitare cu deficit de personal medical. Această situație nu este doar în România. În multe state membre ale UE, pentru anumite specialități, e un deficit de personal. Încercăm un proiect-pilot, prin care vom crea un cadru de mobilitate medicală. Adică medicii specialiști care nu au avut, în ultimele 24 de luni, un loc de muncă în spitalul public, se pot înscrie în acest program, pe o perioadă între 6 și 12 luni. Prin această măsură vrem să acoperim două vulnerabilități ale sistemului: să reducem exodul medicilor care pleacă din România pentru că nu au un post în spital și să creștem accesul pacienților la servicii medicale în zonele slab deservite medical”, a explicat Alexandru Rogobete, care și-a cerut scuze față de pacienții care nu beneficiază de tratamente de bază în spitale, în ciuda bugetului uriaș alocat.

Ministrul le-a mulțumit „medicilor care își fac datoria, tuturor oamenilor și managerilor din sistemul de sănătate, de bună credință”, iar în același timp a anunțat și sancțiuni drastice pentru internările fictive. „Am discutat despre internarea fictivă. Venim cu o măsură fermă. Sancționarea cu încetarea contractului de administrație a șefului de secție și cu încetarea contractului de muncă pentru medicul care internează fictiv”, a punctat Alexandru Rogobete.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*