Uncia de aur a depășit pargul de 2.000 de dolari

6 august 2020 | 0 comentarii |

Preţul aurului a crescut la niveluri maxime în această perioadă, pe fondul temerilor privind răspândirea Covid-19, al tensiunilor dintre China şi Statele Unite, a scăderii dolarului şi ratelor ultra-scăzute ale dobânzilor.

În acest context, perechea euro/leu a avut miercuri o evoluție calmă. Atenția s-a mutat către Statele Unite, unde disputele Casa Albă – Congres în privința unui nou program de ajutor a populației, companiilor și comunităților locale au redus încrederea în dolar. Situația complicată din Statele Unite, atât pe plan sanitar, economic dar și politic, a provocat creșterea plasamentelor în active considerate drept „refugii” precum aurul, yenul japonez sau francul elvețian.

Aurul a avut, de la începutul anului, o creştere de peste 30%, iar miercuri a reușit să treacă peste pragul de 2.000 de dolari, astfel că se estimează că anul viitor va ajunge la 2.300 de dolari/uncie.

 

Pe de altă parte, planul european de redresare în valoare de 750 miliarde euro, dar și revenirea mai rapidă a economiei din zona euro, sectorul privat dând primele semne pozitive, au făcut să crească încrederea investitorilor în moneda unică.

Euro a crescut pe piețele internaționale oscilând între 1,1793 și 1,1874 dolari, apropiindu-se de maximul de 1,1909 dolari atins la sfârșitul săptămânii trecute. Miercuri, cursul euro a scăzut ușor, de la 4,8341 la 4,8336 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,831 – 4,836 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,076 – 1,08 franci/euro, cursul ei crescând de la 4,4795 la 4,4832 lei.

Lira sterlină și-a menținut evoluția descendentă, media ei scăzând de la 5,3537 la 5,3448 lei.

 

Indicele dolarului”, care măsoară fluctuațiile față de un coș a altor șase devize importante, se menținea miercuri, aproape de maximul ultimilor doi ani.

Aurul strălucea în toată splendoarea, iar prețul unciei de aur a atins, pe piețele specializate, un nou record istoric, de 2043 dolari, după ce piețele asiatice s-au deschis peste pragul de 2.000 dolari, la 2013 dolari.

Aceasta a provocat creșterea prețului gramului de aur stabilit de BNR de la 260,3097 lei la 267,2285 lei, valoare care reprezintă un nou maxim istoric, al doilea din această săptămână.

 

BNR a decis, miercuri, reducerea dobânzii sale de politică monetară de la 1,75% la 1,5% începând de joi, 6 august, reducând totodată oscilaţia între dobânda minimă şi maximă, de la 1,25% – 2,25% la 1% – 2%. BNR spune că va continua operaţiunile repo (asigură lichiditaţi băncilor şi cumpărarea de titluri de stat în lei, de pe piaţa secundară).

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar ROBOR la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

 

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de cea unică, media ei coborând de la 4,4060 la 4,3979 zloți. În schimb, media monedei maghiare a crescut de la 344,73 la 345,84 forinți.

S-a înregistrat o creștere a plasamentelor în bitcoin, care a urcat pe platformele specialziate de la 11.150 la 11.600 dolari.

 

*Analiza vlutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00, realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*