Zâmbete… după alegeri

1 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Au trecut alegerile locale, câștigătorii își sărbătoresc victoria și se pregătesc să-și ia în primire noile atribuții, iar românii fac haz de necaz pe rețelele de socializare.

Am selectat și noi câteva dintre glumele care circulă pe internet, posalegeri, ca să mai uităm de griji și să începem ziua cu un zâmbet…

 

Se spune că un primar foarte cunoscut moare la scurt timp după alegeri. Sus, îl așteaptă Sf. Petru, care îl întreabă:

– Ei, acum că ai ajuns la noi, pentru că ai fost un politician important, te lăsăm să alegi unde vrei să mergi, după ce le vezi. Ce spui?

– Foarte tare! gândi primarul cu voce tare.

Coboară liftul cu cei doi și merg prima dată în Iad. Acolo, o curățenie incredibilă, parcuri pline de verdeață, plin de autostrăzi pe care circulau doar mașini scumpe, prosperitatea se vedea cu ochiul liber. Diavolul în persoană l-a așteptat cu șampanie.

– Acum să mergem și în Rai, spune Sf. Petru.

În Rai erau doar oameni simpli, străzile o groapă aici, o groapă dincolo, oamenii însă zâmbeau. Nimeni nu l-a așteptat pe primar.

– Ei, ce alegi? întreabă zâmbind, Sf. Petre.

– E frumos și în Rai, dar eu vreau să merg în Iad, Sfinte Petre, eu sunt învățat să am de toate, spune primarul.

Coboară din nou liftul cu cei doi, acolo primarul găsește acum oameni umblând în zdrențe, străzi pline de gropi, parcurile erau pline de buruieni.

– Pur și simplu nu înțeleg, spune primarul dezamăgit, mai devreme era plin de prosperitate aici, străzi fără gropi, femei frumoase, parcuri pline de verdeață…am fost așteptat cu șampanie…

– Mai devreme eram în campanie electorală, acum ai ales.

***

Se întâlnesc doi prieteni

– Bine că au trecut alegerile locale… mă săturasem de atâtea scandaluri și de haosul din primării.

– Stai, că imediat se încinge tărâţa pentru parlamentare… -zice celălalt.

***

O doamnă cade pe scări şi îşi fracturează un picior.

Un domn o ridică.

– Ce vă datorez? întreabă doamna.

– Vă rog să mă votaţi la alegerile parlamentare, candidez la Senat! – zice el, zâmbind amabil.

– Domnule, eu m-am lovit la picior, nu la cap !…

***

După alegeri, proprietarul unei firme de constructii merge la noul primar al orașului și-l felicită, după care îi spune:

– Domnule primar, am la firmă un Mercedes nou nouț și nu e folosit de nimeni. Mă gândeam să vi-l fac cadou dumneavoastră.

Primarul se uită la el și spune:

– Nu domnule, în niciun caz așa ceva!

– Ok, atunci ce-ar fi să vi-l vând pe… 100 de euro? – zice patronul.

Primarul stă puțin, se gândește și spune:

– Eh, asta e altceva. Atunci vreau două!

 

*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet și va fi tratată ca atare. 

 


Adaugati un comentariu


 

*