Euro a „înghițit” jumătate de ban

29 martie 2018 | 0 comentarii |

După două zile în care cursul monedei unice a scăzut cu peste 1,5 bani, leul s-a decuplat, miercuri, de celelalte monede de la marginea zonei euro, în contextul unei creșteri a cererii comerciale și a pozițiilor de protecție luate de investitori înainte de sărbătorirea Paștelui de către catolici.

Media euro a fost stabilită la 4,6557 lei față de 4,6502 lei în ședința precedentă, minimul ultimelor opt săptămâni. Transferurile s-au efectuat ieri, între 4,65 și 4,658 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,65 – 4,653 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,7453 la 3,7576 lei, după ce au început primele tratative între oficialii americani și chinezi pentru aplanarea „războiului taxelor”. Cotațiile din piața locală au fluctuat între 3,746 și 3,762 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,174 – 1,18 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 3,9549 la 3,9520 lei, minim al ultimelor 11 săptămâni.

Lichiditatea din piața monetară continuă să se afle la cote ridicate, astfel că modificările zilnice sunt minime, iar indicii ROBOR se mișcă într-un culoar foarte îngust. Indicele la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,06% iar cel la șase luni la 2,39%.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze față de euro, cea poloneză la 4,205 – 4,215 zloți, iar cea maghiară stagna la 312,4 – 313 forinți.

După creșterea de marți, la 1,2477 dolari, euro se tranzacționa ieri între 1,2361 și 1,2422 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora 7.909,92 dolari.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*