Veștile rele depreciază leul

14 iunie 2018 | 0 comentarii |

Criza politică creată de CCR, după ce a decis să îl oblige pe președintele Iohannis să dea curs cererii de demitere a procurorului șef al DNA, care fusese înaintată de ministrul Justiției, dă fiori investitorilor, care se tem că va fi declanșată procedura de suspendare a președintelui României.

Veștile rele pentru leu nu s-au oprit doar la nivel politic, în ultimele zile apărând o avalanșă de date economice negative, astfel că moneda națională s-a depreciat față de principalele valute.

În analiza noastră începem cu rata inflaţiei, care a atins, în mai, maximul ultimilor cinci ani, de 5,4%, pentru ca deficitul contului curent al balanţei de plăţi să se ridice în primele patru luni ale acestui an la 2,053 miliarde euro, cu 15% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

La rândul său, FMI atenționează într-un raport recent asupra faptului că stimularea fiscală și creşterea salariilor au provocat majorarea inflaţiei, existând semne de supraîncălzire a economiei românești, crescând volatilitatea de la nivel macroeconomic.

Cursul euro a crescut de la 4,6587 la la 4,6647 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a făcut direct peste pragul de 4,66 lei. Transferurile s-au efectuat în culoarul 4,661 – 4,667 lei, cele de la ora 14:00 fiind realizate în jurul valorii de 4,664 lei.

Media dolarului american a urcat, miercuri, de la 3,9497 la 3,9701 lei, cotațiile crescând la 3,964 – 3,9749 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,159 și 1,162 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,0139 la 4,0183 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, care afectează buzunarele românilor care au luat credite de nevoi personale, a stagnat la 2,90%, maxim al ultimilor patru ani, cel la șase luni la 3% iar cel la nouă luni la 3,05%. La rândul său indicele la 12 luni s-a oprit la 3,11%.

În așteptarea discursului lui Jerome Powell, șeful Fed, la încheierea Comitetului de politică monetară al Băncii Centrale americane, perechea euro/dolar stagna la 1,1730 – 1,1809 dolari.

Bitcoin a scăzut în prima parte a zilei de ieri la 6.450 dolari, cel mai scăzut nivel din februarie, pentru ca indicele compozit calculat de Bloomberg să urce la jumătatea zilei la 6.523,30 dolari.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*