Controverse științifice pe tema flourizării apei potabile
Procedura este utilizată încă din 1950, ca mijloc de prevenire a apariției cariilor dentare, fiind considerată printre primele 10 mari succese ale secolului XX, din domeniul sănătății publice.
Începând cu jumătatea secolului trecut, tot mai multe țări industrializate au preluat metoda flourăzării apei potabile, implementată în Statele Unite, ca o măsura de prevenire a apariției cariilor dentare în rândul populației. Metoda, constând în adăugarea unei cantități mici de flourură în apa de la robinet, s-a dovedit în timp a fi una extrem de eficientă, având un rol decisiv în reducerea numărului de carii în rândul populației Statelor Unite, motiv pentru care este considerată a fi unul din primele 10 mari succese ale secolului trecut, în domeniul sănătății publice.
Deși s-a dovedit ulterior că o cantitate mare de flour poate fi toxică pentru creier, metoda flourizării apei este utilizată și în prezent, în majoritatea țărilor industrializate, concentrația redusă de flour regăsită în apa de la robinet nepunând în nici un pericol sănătatea consumatorilor.
Un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea York din Canada susține însă că această procedură ar influența în mod negativ coeficientul de inteligență (IQ) al bebelușilor, creierul acestora fiind afectat de flourul din apă încă dinainte de a veni pe lume. La studiu au participat 601 de perechi mamă-copil, din şase oraşe canadiene, 41% provenind din comunităţi alimentate cu apă fluorată.
Autorii studiului au descoperit că o creştere a concentraţiei de fluor în urina femeilor însărcinate, cu un miligram pe litru, a fost asociată cu o scădere cu 4,5 puncte pentru IQ-ul băieţilor de trei sau patru ani, dar nu şi în rândul fetelor. Analizând aportul zilnic de fluor ingerat de mamă în locul fluorului din urină, cercetătorii au descoperit că o creştere cu un miligram a acestui aport a fost asociată cu o scădere cu 3,7 puncte a IQ-ului la băieţi şi la fete.
Publicat recent în jurnalul medical JAMA Pediatrics, studiul și-a atras imediat numeroși critici din rândul experților în statistică, toxicologie și din domeniul neuroștiințelor. Aceștia consideră concluziile studiului ca fiind „slabe și limitate” precizând că ar putea să fie interesante ca parte a unui grup mai mare de studii pe această temă, însă ele singure nu ar trebui să avanseze prea mult în dezbaterea despre pericolul fluorului.
