Medicină cu… haz
O tânără se plânge unei prietene că a fost părăsită de iubit și nu se simte deloc bine.
– Lasă, tu, se spune că timpul vindecă toate rănile…
– Da, acum înțeleg de ce trebuie să stăm câte 3 ore la ușa medicului, înainte de consultație…
***
Trei feluri de doctori:
INTERNIȘTI: știu multe, dar te ajută prea puțin;
CHIRURGI: știu puțin, dar fac foarte mult;
IGIENIȘTI: nu știu nimic, dar nu-i lasă nici pe alții să lucreze.
***
Întrebare, la Radio Erevan:
– Cum se face avortul la țară?
Răspuns:
-Se împușcă barza!
***
Întrebare: Există medici care nu iau șpagă de la pacient?
Răspuns: Desigur, medicul legist!
***
CNAS anunță că Ministerul Sănătății a aprobat noua listă de medicamente gratuite, care cuprinde: cimitirina, colivosan, gropanol, clopotal și cazmacilină.
„Rugăm asigurații la Casa de Sănătate să se prezinte la medicul de familie pentru prescriere”…