Leul rezistă presiunilor economice și politice
Banca Națională continuă să monitorizeze cu atenție piața valutară pentru a proteja cursul leu/euro, principalul său instrument în lupta cu inflația, și pentru a evita eventualele derapaje în perioada alegerilor parlamentare și prezidențiale. Leul este cea mai stabilă monedă din regiune, în ultimul an, chiar dacă se menține presiunea pe curs, având în vedere situația economiei românești, care a stagnat în penultimul trimestru din acest an față de al doilea trimestru, dar a crescut cu 1,1% din PIB comparativ cu aceeași perioadă din 2023.
Cursul euro a crescut de la 4,9749 lei, la începutul săptămânii, la 4,9765 lei, la sfârșitul ei, iar tranzacțiile s-au limitat la culoarul 4,974 – 4,977 lei. Piața locală s-a închis vineri la 4,977 lei, semn că există presiuni pentru deprecierea leului.
Conform prognozei de vară a Comisiei Naționale, cursul mediu anual al euro ar urma să fie de 4,98 lei, pentru ca în 2025 acesta să urce la 5,03 lei, iar în 2026 la 5,09 lei. În schimb, ultimul sondaj din septembrie efectuat în rândul membrilor CFA România, indica pentru februarie 2025 o medie a anticipaţiilor de 5,0407 lei/euro, respectiv 5,0975 lei/euro pentru septembrie viitor.
Presiunea vine însă din creșterea deficitului de cont curent, care s-a majorat în primele nouă luni ale anului la 19,7 miliarde euro, față de 16 miliarde euro în perioada similară din 2023, în timp ce avansul anual al economiei românești s-a redus semnificativ.
Analiștii văd o creștere a PIB în 2024, la valori cuprinse între 0,8 – 1,2%, față de anticipările anterioare care erau de 1,2 – 1,9%, față de estimarea optimistă a Comisiei Naționale de Prognoză, de 2,8%, valoare revizuită de la 3,4% în aprilie. La rândul său, FMI și-a revizuit estimarea în cel mai recent raport la 1,9%, față de 2,8% în aprilie.
Decizia BNR din ultima sa ședință de politică monetară din acest an de a amâna micșorarea dobânzilor până când inflația o va lua hotărât în jos, a afectat valoarea indicilor ROBOR.
De la începutul lui septembrie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%, dar la sfârșitul săptămânii trecute a urcat la 5,58%.
O evoluție identică avut-o indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a urcat de la 5,59 la 5,62%.
Indicele ROBOR la 12 luni a crescut de la 5,64 la 5,66%.
Creșterea inflației din Statele Unite la 2,6% în octombrie, față de 2,4% în septembrie, a încetinit aprecierea monedei americane, imediat după reconfirmarea lui Donald Trump la Casa Albă. Pieţele financiare se tem de revenirea inflaţiei sub noua administraţie republicană, ceea ce nu va permite Rezervei Federale să scadă semnificativ dobânzile. În acest context, euro a scăzut joi până la 1,0497 dolari, minim al ultimului an, dar a urcat a doua zi la 1,0516 – 1,0592 dolari, când piața s-a închis peste Ocean la 1,0541 dolari. În plan local, cursul monedei americane a crescut până la 4,7329 lei și a încheiat săptămâna la 4,7057 lei.
Cursul francului elvețian a scăzut vineri, la 5,3012 lei, iar cel al lirei sterline, la 5,9660 lei, față de 6,0080 lei la începutul săptămânii.
Prețul gramului de aur a scăzut, de la 399,7964 lei, la începutul săptămânii, la 388,7340 lei, la sfârșit, după ce metalul galben a coborât vineri la 2.554,30 – 2.576,40 dolari / uncie. Reamintim că pe 30 octombrie, înainte de realegerea lui Trump, s-au atins maxime istorice de 410,6824 lei / gramul de aur, respectiv 2.790,90 dolari / uncie.
Afirmațiile lui Donald Trump, care a spus că va promova reguli mai prietenoase pentru monedele digitale și că va crea un stoc strategic de bitcoin, pentru a face din Statele Unite capitala mondială a pieței cripto, au majorat plasamentele, iar valoarea de piață a trecut de 3,1 trilioane dolari.
Bitcoin a atins joi un maxim istoric de 93.462,18 dolari, după care s-a retras, în următoarele zile, în culoarul 87.400 – 91.800 dolari.
Ethereum a crescut marți la peste 3.400 dolari, pentru a scădea apoi la 3.020 – 3.220 dolari.
*Analiză realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D pentru perioada 11 – 15 noiembrie