Chirurgii MedLife Polisano au realizat prima tiroidectomie cu robotul da Vinci prin tehnica BABA din România

3 decembrie 2024 | 0 comentarii |

MedLife Polisano Sibiu este singurul spital privat din România care a realizat o astfel de intervenție chirurgicală tiroidiană, care a permis pacientei să fie externată după doar 12 ore, transmite compania medicală. 

 

O nouă premieră medicală națională a avut loc, zilele acestea, la Spitalul MedLife Polisano Sibiu, unde medicii au realizat, cu succes, prima intervenție robotică de tiroidectomie utilizând tehnica BABA (abord bi-areolar și bi-axilar), care implică realizarea a patru mici incizii – două poziționate în zona areolelor mamare și două în zona axilară – prin care se introduc instrumentele robotice.

Această metodă inovatoare reprezintă un progres major în chirurgia tiroidiană, oferind pacienților o opțiune estetică superioară, cu rezultate postoperatorii excelente și o recuperare rapidă. Procedura a fost efectuată cu ajutorul sistemului robotic da Vinci și a permis îndepărtarea completă a glandei tiroide fără incizii vizibile la nivelul gâtului, eliminând astfel disconfortul estetic asociat tehnicilor clasice. Acest tip de abord permite o accesibilitate excelentă la glanda tiroidă, asigurând atât o intervenție precisă, cât și rezultate estetice superioare”, precizează MedLife, liderul piaței serviciilor medicale private din România.

 

Pacienta care a beneficiat de această tehincă medicală este o femeie de 36 de ani, diagnosticată cu o tumoare de 4 cm la nivelul tiroidei, care a optat pentru această metodă minim invazivă la recomandarea medicului curant, dr. Hassan Noor.

Intervenția a fost realizată de o echipă medicală multidisciplinară formată din dr. Hassan Noor, medic primar chirurgie generală, dr. Daniela Telehuz, medic endocrinolog, dr. Diana Popescu, medic specialist ATI și dr. Călin Tohatan, medic specialist chirurgie generală. Experiența echipei a fost consolidată în urma cursurilor de perfecționare desfășurate la Spitalul Universitar Gregorio Marañón din Madrid, contribuind la succesul acestei intervenții.

Această intervenție marchează un pas important pentru chirurgia tiroidiană din România. Tehnica BABA, realizată cu ajutorul robotului da Vinci, oferă avantaje estetice remarcabile și permite o precizie chirurgicală de neegalat. Suntem mândri să oferim pacienților noștri soluții medicale moderne și eficiente. La numai 12 ore după intervenție, pacienta a fost externată, ceea ce reflectă siguranța și eficiența procedurii” a declarat dr. Hassan Noor.

 

Spitalul MedLife Polisano Sibiu face parte din Grupul MedLife (simbol bursier M), liderul pieței de servicii medicale private din România, care deține cea mai extinsă rețea de spitale private la nivel național, cu 15 unități. Pe lângă infrastructura extinsă și acoperirea națională, MedLife se remarcă și prin dotările sale de ultimă generație, incluzând 6 roboți daVinci, 1 BrainLab și 4 sisteme de neuronavigație, consolidându-și astfel statutul de pionier în inovația medicală.

Grupul MedLife, care „a pornit la drum” în urmă cu trei decenii, își consolidează astfel poziția de lider în inovația medicală, cu o echipă pregătită să extindă utilizarea chirurgiei robotice în diverse specialități, în beneficiul pacienților din întreaga țară. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară, iar din punct de vedere al vânzărilor este unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*