Concurență mare pe posturile scoase la concurs de Spitalul Județean Buzău

22 ianuarie 2025 | 0 comentarii |

Marea „bătălie” se va da pe cele 3 posturi de asistent medical debutant și 1 post de asistent farmacie, pentru care s-au înscris 54, respectiv, 17 de candidați. 

 

În paralel cu organizarea de noi concursuri de angajare a unor medicai specialiști, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău sunt în plină desfășurare concursurile pentru ocuparea celor 18 posturi vacante de asistent medical, infirmieră sau personal administrativ anunțate de unitatea medicală în penultima zi a lunii decembrie 2024.

Unitatea medicală a scos la concurs 3 posturi de asistent medical principal – 1 post la compartimentul UTS și 2 pentru UPU-SMURD, 1 post de asistent medical UPU-SMURD, 3 posturi de asistent medical debutant – secțiile Nefrologie, DV și Bloc operator, 1 post asistent medical debutant de farmacie – Farmacia TBC CTG, 2 posturi de infirmieră debutantă – secțiile Neonatologie și DV, alte 4 posturi de îngrijitoare – UPU-SMURD și Nefrologie, 3 posturi de statistician medical debutant– serviciul Statistică medicală și informatică, 1 post de zugrav calificat. Pentru toate acestea, concursurile se desfășoară în perioada 15-31 ianuarie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 6 februarie. Primele examene scrise au avut loc deja, iar rezultate obținute nu sunt tocmai încurajatoare.

 

Cele mai disputate, posturile de debutanți

 

De departe, cea mai mare concurență se înregistrează, așa cum era de așteptat, pe cele 3 posturi de asistent medical debutant disponibile pe secțiile Nefrologie, Bloc operator și DV ale spitalului, precum și pe singurul post de asistent medical de farmacie debutant de la Farmacia TBC și Contagioase (Spitalul Gârlași), având în vedere numărul mare de absolvenți ai școlilor sanitare postliceale și salariile incomparabil mai mari din spital față de ambulatoriu și farmaciile comunitare.

Astfel, 54 de candidați, care au trecut de proba de selecție a dosarele, își vor disputa unul dintre cele 3 locuri de asistent medical debutant scoase la concurs, iar alți 17 candidați se vor „bate” pentru postul de asistent de farmacie. Examenul debutează, pentru toți, cu proba scrisă, în data de 27 ianuarie, începând cu ora 10.00 (prezența în sală, obligatorie la 9.30), la Universitatea „Dunărea de Jos”, str. Hangarului, nr. 8. 

Candidații care vor trece cu bine de proba scrisă vor susține interviul pe 31 ianuarie, iar fericiții câștigători vor fi cunoscuți pe 6 februarie.

 

Posturile de infirmieră și îngrijitoare, la fel de râvnite

 

Concurență mare se anunță și pentru cele 2 posturi de infirmieră debutantă scoase la concurs de unitatea medicală pentru secțiile Neonatologie și DV, pentru care au trecut de proba selecției dosarelor 22 de candidate, care vor susține examenul scris tot pe 27 ianuarie, începând cu ora 10.00 (prezența în sală, obligatorie la 9.30), la Universitatea „Dunărea de Jos”, str. Hangarului, nr. 8. 

Pentru 2 posturi de îngrijitoare temporar vacante la UPU-SMURD au fost admise 5 candidate, care au și susținut proba scrisă, pe 17 ianuarie. Una dintre ele a fost respinsă, cu 36 de puncte din 50 minim necesare, iar 4 au promovat, cu punctaje între 62 și 80 și se pregătesc pentru interviul care va avea loc pe 23 ianuarie. 

Alte 10 candidate s-au înscris pentru ocuparea celor 2 posturi de îngrijitoare pe perioadă nedeterminată, disponibile la UPU-SMURD și la Nefrologie. Acestea vor susține proba scrisă pe 27 ianuarie, odată cu infirmierele debutante.

 

Asistenții medicali cu vechime, slab pregătiți

 

Concursul pentru ocuparea posturilor de asistent medical și asistent medical principal a debutat deja, pe 17 ianuarie, dar concurența este incomparabil mai mică.

Pentru cele 3 posturi temporar vacante de asistent medical principal, spre exemplu, s-au înscris la concurs 3 candidați și tot atâția au trecut cu bine de proba scrisă. Notele obținute (54, respectiv, 57 și 63 de puncte) lasă însă de dorit, aratând că, fie sunt insuficient pregătiți, fie prea relaxați din cauza lipsei de concurență.

Pentru postul de asistent medical temporar vacant s-au prezentat la concurs 5 candidați, dar și aceștia au obținut note mici, doi dintre ei chiar sub 5 (34, respectiv 49 de puncte) și au fost respinși, în timp ce 3 candidați au promovat proba scrisă cu 55, respectiv, 56 și 61 de puncte. 

Toți candidații care au susținut proba scrisă pe 17 ianuarie vor susține interviul pe 23 ianuarie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 ianuarie.

Unicul candidat pentru postul de zugrav a trecut cu bine de cele două probe de concurs, obținând 71,68 puncte la proba scrisă și 73,66 puncte la proba practică/ interviu, astfel că a fost declarat admis cu un punctaj final de 72,67 și în următoarele 15 zile calendaristice se va prezenta la post.

 

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*