Cadoul politicienilor

21 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Ca să îndepărteze atenția aliaților din Uniunea Europeană și NATO de la  protestatarii și magistrații care au ieșit în stradă pentru a contesta Legile Justiției, parlamentarii Puterii au decis ca până la Crăciun să modifice Constituția și să transforme România în stat federal. Noua configurație socio-politică se va numi Statele Uimite ale României, care se va compune din:

– Statul Drepți,

– Statul Paralel,

– Statul Paralel Cu Cel Paralel,

– Statul Degeaba,

– Statul Cu Părinții Până La 50 De Ani,

– Statul La Coadă,

– Statul În Coloană Cu Mașina,

– Statul Cu Ochii-n Soare.

– Ca să-i mulțumească și pe cei din UDMR, PSD-ALDE poartă negocieri de aderare a Ținutului Secuiesc, care se va numi „Statul În Gât”.

Între timp, Guvernul a făcut o sesizare scrisă către Patriarhia Română pentru a introduce în Calendarul Creștin Ortodox „Sfântul Așteaptă”, ocrotitorul promisiunilor electorale.

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*