Chirurgii români și italieni vor derula un Proiect Regional prin care Chirurgia de Urgență va fi abordată la același nivel

7 mai 2019 | 1 comentariu |

Proiectul a fost propus în cadrul celui de-al 20-lea Congres al Societății Europene de Chirurgie de Urgență, la Praga, iar la elaborarea lui a avut o contribuție importantă chirurgul buzoian Marius Anastasiu. 

 

Timp de trei zile, în perioada 5-7 mai, la Praga, peste 1.000 de chirurgi din 62 de țări de pe toate continentele (inclusiv Japonia și SUA) au dezbătut problemele cu care se confruntă la ora actuală chirurgia de urgență la nivel european și global, dar și progresele acestei specialități medicale, noile modalități de abordare a pacientului politraumatizat și tehnologiile de ultimă oră în domeniu, în cadrul celui de-al 20-lea Congres al Societății Europene de Chirurgie de Urgență (ESTES).

Așa cum a subliniat președintele Congresului, Porf. Univ. Dr. Peter Wendsche – Universitatea Masaryk din Brno, evenimentul a urmărit, în primul rând, să „prezinte și să dezbată cele mai noi abordări diagnostice și terapeutice în tratamentul traumatismelor și intervențiilor chirurgicale de urgență, să raporteze rezultate bazate pe dovezi, precum și controversele din domeniu”, dar și să ofere oportunitatea unor noi parteneriate și legarea unor prietenii în vederea realizării de schimburi de experiență și stabilirii unor colaborări științifice, cât și pentru a atrage tineri medici și cercetători din întreaga lume în cercurile elitei chirurgiei mondiale.

 

România a fost reprezentată la eveniment de Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran și medicul buzoian Marius Anastasiu – MD FACS, președintele, respectiv secretarul general ai Societății Române de Chirurgie de Urgență și Trauma, membri în boardul ESTES, care au propus realizarea și implementarea unui Proiect de Audit pe baza căruia se va putea elabora metodologia prin care Chirurgia de Urgență din țara noastră ar putea ajunge la nivelul standardelor europene și mondiale.

Pentru atingerea acestui obiectiv, Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Trauma (SRCUT) și Societatea Italiană de Chirurgie de Urgență și Trauma (SICUT) vor derula, în parteneriat, în cadrul Societății Europene de Chirurgie de Urgență (ESTES), un proiect de Audit Regional privind situația chirurgiei de urgență în țările lor.

Chirurgul Marius Anastasiu, șef Secție Chirurgie Generală – Spitalul Județean de Urgență Buzău, este cel care a elaborat Proiectul de Audit pentru România, pe care l-a prezentat mai întâi medicilor români membri ai SRCUT, care l-au agreat, și care a fost propus ESTES, în cadrul Congresului de la Praga, pentru a primi și girul organizației profesionale europene de profil.

 

Mircea Beuran

La rândul lor, reprezentanții Societății Italiene de Chirurgie de Urgență și Trauma (SICUT) au prezentat versiunea proprie de auditare și s-a convenit ca, împreună cu SRCUT să realizeze Auditul Regional care va sta la baza elaborării politicilor de abordare a pacientului critic în chirurgia de urgență.

Proiectul va fi finalizat în următoarele 18 luni și va antrena toate specialitățile ce concurează la finalizarea terapeutică a pacientului critic chirurgical. Rezultatele auditului vor constitui fundamentul realizării politicii naționale de sănătate și instrument de analiză și dotare cu resursă umană și materială a spitalelor implicate în chirurgia de urgență. Rezultatele preliminare vor fi prezente la Congresul SRCUT 2020, iar concluziile SRCUT coroborate cu datele SICUT vor fi prezente în cadrul viitorului Congres ESTES”, a precizat, în exclusivitate pentru SănătateaBuzoiană.ro, Dr. Marius Anastasiu.

Cu alte cuvinte, pe baza rezultatelor comparative, autorităților din România li se va pune la dispoziție un Proiect prin care actul medical chirurgical se va putea realiza și în spitalele românești după aceleași norme, la aceleași standarde și cu aceleași rezultate ca în Italia, iar modelul ar putea fi preluat și de alte țări europene.

 

Marius Anastasiu

În cadrul actualului congres ESTES de la Praga, Dr. Marius Anastasiu a prezentat și lucrarea „On-Demand vs Planned Relaparotomy in the Management of Severe Peritonitis” (Intervenții chirurgicale on-demand versus relaparotomiile planificate în cazurile de Peritonită severă), în cadrul Secțiunii Emergency Surgery, alături de tema unui colectiv italian condus de Prof. Chiappetta, intitulată „Re-laparotomy after Major Abdominal Surgery”.

Ambele lucrari au fost primite cu interes de participanti și au suscitat numeroase comentarii laudative.

Alte puncte de interes ale congresului ESTES au fost lucrările „Fistulele intestinale si sepsisul sever postoperator” (J. Tilsed, Marea Britanie, ex-president ESTES), „Traumatismele toracice complexe” (D. Demetriades – USA), „Tehnici chirurgicale la pacientul cu sepsis sever” (AB. Peitzman – USA), „Dificultăți în triajul cazurilor din situații catastrofice” (K. Lennquist – Suedia), „Intervențiile laparoscopice în urgență” (S. Uraneus – Austria).

Un accent deosebit în programul științific a fost alocat situațiilor de aflux masiv de pacienți în urgență (terorism, accidente colective, catastrofe naturale), analizat de E. Voiglio, Franța, precum și managementului hemoragiilor majore din politrauma severă.

 



Comentarii (1)

  1. Dragan Gela-Camelia spune:

    Felicitari d-le doctor!!!

Adaugati un comentariu


 

*