Consultații în aer liber, acordate de medicii clujeni

20 august 2019 | 0 comentarii |

Cei mai mulți dintre pacienții care s-au grăbit să profite de această oportunitate au fost vârstnici, aceștia beneficiind și de vouchere pentru alte investigații gratuite.

 

Astăzi a avut loc la Cluj-Napoca o acțiune inedită, organizată în parteneriat de Spitalul Clinic Municipal din localitate și primărie, sub genericul „Clujul sănătos”. Inițiatorii și-au propus ca în cadrul acestei acțiuni, mai mulți locuitori din Cluj să beneficieze gratuit de o serie de investigații medicale efectuate în aer liber de personal medical din cadrul spitalului municipal, „decorul” specific sălilor de așteptare și cabinetelor medicale fiind astfel înlocuit cu unul neconvențional, asigurat de o parcare din cartierul Gheorghieni. Aici era amenajat de către Primărie un refugiu în caz de caniculă, constând în două containere prevăzute fiecare cu câte un pat, containere care s-au transformat, timp de câteva ore, în cabinete medicale improvizate.

Pentru pacienți, tot Primăria Cluj a amenajat special o sală de așteptare dotată cu scaune, umbrele de soare, apă potabilă la discreție și toalete ecologice, în timp ce patru medici și șase asistente de la Spitalul Clinic Municipal au acordat consultații gratuite în cele două containere semideschise ce serveau ca refugiu în caz de caniculă. Pacienții nu au întârziat să apară, fiind vorba în special de vârstnici care s-au declarat bucuroși că li s-a creat această oportunitate, fiind cu toți de acord că un astfel de spațiu amenajat în aer liber este mult mai „prietenos” decât sălile de așteptare ale spitalelor, în care sunt nevoiți uneori să aștepte ore în șir.

 

Și membrii echipei medicale care au participat la această acțiune s-au arătat încântați de această experiență, pe care o consideră o provocare, fiind prima activitate de acest gen, organizată în colaborare cu Primăria Cluj.

Pacienții au putut beneficia de examen clinic, EKG,  măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei și a saturaţiei de oxigen.

Totodată, aceștia au primit vouchere pentru testare gratuită, până la finalul anului, pentru PSA (antigen specific prostatic) și pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau, beneficiind și de o consultaţie la un cabinet de specialitate în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic Municipal pentru patologia nou depistată. Pentru aceasta nu vor avea nevoie de programare, ci doar de un bilet de trimitere de la medicul de familie, rezultatele urmând să fie interpretate gratuit de către medicii unităţii.


Adaugati un comentariu


 

*